De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Directorul tehnic al Gloriei Bistrita, Remus Vlad, s-a aratat nemultumit de jocul prestat de echipa sa in meciul cu FC Brasov (0-0). Remus Vlad a declarat ca Gloria a intalnit un adversar foarte bine organizat si ca brasovenii au avut mai multe ocazii.
"A fost un joc foarte greu, cu o echipa care ne-a pus mari, mari probleme. Ne-au facut presiune, nu ne-au lasat sa construim. In momentele cand aveam totusi posesie, din pacate, a doua sau a treia pasa era gresita. Drept pentru care, nici nu am reusit sa ne creem foarte multe ocazii. Cred ca raportul ocaziilor este in favoarea Brasovului. A lipsit viziunea in joc, a lipsit clarviziunea, au lipsit combinatiile. Noi am avut putine ocazii, chiar daca am jucat cu doi atacanti, din pacate au ajuns putine mingi la cei doi frati Moraes. Asta si din cauza faptului ca pe partile laterale noi nu am stiut sa conducem jocul, sa aducem mingi in fata portii, sa ducem centrari cu care sa punem in valoare calitatile lor. Am avut doar actiuni pe zona centrala, actiuni care au fost foarte usor rezolvate de apararea adversa. Suntem cu totii vinovati ca am facut 0-0, antrenori jucatori, pentru ca nu am obtinut un rezultat. Dar pana la urma nu am pierdut un joc" a declarat Remus Vlad dupa meci.
Intrebat de un jurnalist de ce vorbeste mai mult despre echipa Brasovului, Remus Vlad a raspuns, iritat: "Iti decontez pelicula daca vrei...acuma trebuie sa-mi spui ce sa fac si ce sa vorbesc, cum vorbesc, de cine sa vorbesc. Hai sa vorbim de politica atunci..."
Augustin Danci
foto©citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.