De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Singura Biserică de Gheaţă din România a fost sfinţiţă sâmbătă, 21 ianuarie, de un sobor de preoţi aparţinând mai multor culte. Preoţii de la cultele ortodox, evanghelic, greco-catolic şi romano-catolic au urcat cu telecabina la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, pentru a sfinţi lăcaşul inedit prin structura sa şi care este acum deschis publicului.
Ceremonialul s-a desfăşurat în prezenţa a zeci de turişti, atât români, cât şi străini. Toţi au îndurat viscolul şi frigul ca să să viziteze noua construcţie.Pentru a da formă bisericii s-a folosit gheaţa scoasă din Lacul Bâlea, iar pentru conturarea lăcaşului a fost nevoie de aproximativ trei săptămâni de muncă.
"Suntem la o înălţime de peste 2000 de metri, am putea spune că suntem mai aproape de Dumnezeu pentru a bunecuvânta şi un loc de înălţime spirituală pentru cei care vor veni aici pentru desfătare şi liniştire trupească sau pentru simplu turism, să aibă şi un loc unde să se liniştească sufleteşte",a subliniat preotul ortodox care a participat la slujba de sfinţire a bisericii.
Forma dată anul acesta este asemănătoare cu cea din anii trecuţi, prima biserică fiind ridicată la Bâlea în urmă cu şase ani, cand modelul de inspiraţie a fost un lăcaş din satul sibian Mălâncrav.
Odată sfinţiţă, Biserica de Gheaţă este deschisă publicului la fel ca şi în alţi ani, când numeroase familii au ales să îşi încreştineze copiii la Bâlea sau au hotărât să îşi unească aici destinele, indiferent de religie.
Biserica de Gheaţă a fost ridicată în imediata vecinătate a Hotelului de Geaţă inaugurat oficial în decembrie, în perioada sărbătorilor de iarnă.
C.F.
Foto:citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.