De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Versiunea cehă şi cea iberică a lui VW UP! vor constitui tridentul de atac a concernului Volkswagen în clasa mini, o temă care pentru mulţi constructori nu s-a dovedit întotdeauna facilă. Versiunile paralele cu UP!, adică modelele Skoda Citigo şi Seat Mii vor fi puse în vânzare în această primăvară şi vor beneficia la lansare de caroserii în trei uşi, mai târziu venind şi versiunile în cinci uşi.
Citadina Skoda Citigo va măsura 3,56 metri în lungime, 1,64 metri în lăţime şi 1,48 metri înălţime, distanţa dintre punţi fiind de 2,42 metri. Privit din faţă, Citigo îşi asunde bine originile VW, mai ales la nivelul grilei decupate în dreptul emblemei, semn că designerii mărcii s-au concentrat să pună în aplicare noul stil Skoda. Chiar şi spatele este original, cu partea inferioară a hayonului din metal şi cu un decupaj aparte al geamului lateral posterior, elemente distincte faţă de ruda apropiată.
Interiorul este mai puţin high-tech decât pe VW UP!, însă şi preţul de vânzare va fi cu câteva sute de euro, până cel mult într-o mie, mai mic decât micul lup din Wolfsburg. Şi Skoda Citigo va oferi un sistem multimedia mobil , care va avea şi un preţ foarte atractiv. Există multiple compartimente de depozitare generoase în uşi şi la baza consolei centrale. Legat de spaţiul interior, lăţimea interioară a lui Citigo este de 1,42 metri, iar volumul portbagajului marchează şi el un maxim în această clasă, oferind în standard 251 de litri. Prin rabatarea banchetei se ajunge la 951 de litri.
Cel de-al şaptelea model Skoda se doreşte a fi unul dintre cele mai sigure modele din segmentul mic, beneficiind de airbaguri cap-torace pentru locurile din faţă, şi în premieră, un sistem automat de frânare de urgenţă City Safety Assist.
Motorizările disponibile la lansare, în număr de două, au la bază aceeaşi unitate cu trei cilindri pe benzină de 1,0 litru, dezvoltând 60 CP sau 75 CP. Consumul se situează, în ambele cazuri, sub 5 litri la 100 km: 4,5 litri, respectiv 4,7 litri pentru versiunea mai potentă. Transmisia se realizează prin intermediul unei cutii manuale cu cinci viteze sau cu una automată, aceasta din urmă disponibilă spre sfârşitul lui 2012. Seat Mii oferă şi o variantă economică, prin adoptarea unui sistem Start/ Stop, cu regenerarea energiei la frânare, ceea ce coboară consumul cu până la o jumătate de litru de benzină.
Viteza maximă a celor două versiuni Skoda Citigo şi Seat Mii atinge 160 km/h, în cazul propulsorului de 60 CP, şi 170 km/h pentru cel de 70 CP.
Printre dotările Skodei Citigo se remarcă sistemul multimedia cu funcţii de diverstisment, navigaţie şi telefon.
Skoda oferă foarte multe în prezent: tehnică de ultimă oră, calitate de top, preţuri mai bune ca la VW. Întrucât clienţii Skoda s-au familiarizat cu o calitate de fabricaţie ridicată, ecartul în această privinţă faţă de VW nu este prea mare, iar tehnologia mai simplă nu este un handicap atât timp cât nu e percepută de clienţi.
Citynews.ro
Foto: http://www.4tuning.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.