Cauta RSS Feed Schimba judetul

Primul automobil din lume este un Benz din 1886

Auto 05 Iulie 2011 - 10:26 - Vizualizari: 4304
Primul automobil din lume este un Benz din 1886

Intr-o vreme in care calul inca nu-si spusese ultimul cuvant, Karl Benz a construit si a patentat primul automobil din lume. Acest lucru s-a intamplat in 1886, iar fragilitatea si disconfortul primului triciclu construit de Benz apareau ca incoveniente majore in comparatie cu orice trasura sanatoasa.

Pe 29 ianuarie 1886, Karl Benz (foto) a cerut patentul No. 37435 in cadrul Oficiului de patente al Reich-ului, pentru un vehicul motorizat. Acesta, dotat cu un motor cu un singur cilindru de 954 cmc si 0,74 CP putere generata la turatia de 400 rpm , devenea primul autovehicul al marcii Mercedes-Benz. Conceptul era functional, inovativ, indepartandu-se de la bun inceput de forma de trasura si avea sasiu din tevi de otel.

In scurt timp, Karl Benz a pornit sa-si perfectioneze vehiculul, iar doi ani mai tarziu, in 1888, a definitivat un nou automobil cu trei roti, semnificativ mai solid si mai prietenos cu pasagerii (patru la numar, fata de doi, in cazul modelului din 1886 ).

In luna august a anului 1888, sotia sa si cei doi copii ai lui Karl s-au urcat pe automobil (pozitia de sedere si modul in care se calatorea face ca formularea “in automobil” sa fie nepotrivita) si au calatorit de la Mannheim la Pforzheim, parcurgand o distanta de 180 de kilometri. Acoperirea acestei distante la bordul triciclului a fost privita ca o veritabila aventura. Mai ales fiindca, indrazneata sotie a inventatorului german a facut-o fara sa-si anunte sotul.

Puterea redusa a masinii de 0,75 CP , desi suficienta pentru un tempo de 15 km/h, nu facea fata rampelor accentuate, astfel ca, desi sotia lui Benz desi alesese un traseu destul de plat, cei doi copii ai Berthei au fost nevoiti sa impinga de cateva ori triciclul, iar gasirea apei necesare reumplerii radiatorului a fost si ea dificila.

Ca sa nu mai vorbim de precursorul de benzina numit Ligroin, care se gasea pe atunci doar in farmacii sau in magazinele de chimicale, fiind destinat, in principal, indepartarii petelor de grasime de pe imbracaminte.

Acest Model 3 era foarte simplu din punct de vedere constructiv, avea un motor cu un cilindru amplasat in spate, volanta de inertie amplasata orizontal, punte rigida in spate, frana de serviciu (cu banda tensionata) si frana de stationare. Transmisia era pe cele doua roti din spate si se facea prin intermediul unui lant si dispunea de doar doua viteze in standard.

Acest stramos al automobilului masura 2,35 de metri lungime, 1,46 metri latime, era inalt de 1,74 metri la o masa totala de 360 de kilograme. Masina arata mai degraba a un fel de trasura motorizata in trei roti si era capabila sa atinga 18 km/h, iar ca performante era mult inferioara atelajelor cu cai.

Benz a reusit sa vanda in sase ani doar 25 de exemplare din modelul sau continuu modernizat, iar in anul 1900, la 14 ani de la patentarea inventiei lui Karl Benz, numita “vehicul cu motor pe gaz”, doar 800 de masini produse artizanal erau inregistrate in Germania. In plus, absenta unei retele rutiere propriu-zise, dar si a statiilor necesare alimentarii sau repararii automobilelor, reprezentau dificultatile cu care se intalneau proprietarii acestor automobile incipiente.

Citynews.ro
Foto: wikimedia.org

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.