De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Ochi rosii, nas infundat, stranuturi repetate –in fiecare an din aprilie pana in septembrie, vine timpul alergiilor. Polenul poate crea probleme pentru milioane de oameni. Totusi, cu un sistem corect de aerisire si cu filtrele de polen potrivite, influenta negativa poate fi stopata.
Polenul se gaseste peste tot in aer, mai ales primavara, dar influentele sale sunt prezente de-a lungul intregului an si au efecte importante asupra soferilor. Statisticile arata ca un om din sapte are probleme alergice cu polenul. O astfel de alergie este mai mult decat deranjanta, in acelasi timp, nu este nici chiar asa de inofensiva. La volan, aceste reactii limiteaza atentia. Un stranut la viteza de 50 km/h te face sa iti pierzi atentia pe o distanta de 13 metri, iar stranuturile in “cascada” pot genera pierderea controlului masinii si implicarea intr-un accident cu efecte dezastruoase. Farmacistul nu prea te poate ajuta, caci multe pastile ii fac pe soferi sa se simta obositi sau sa le scada concentrarea. Inainte de a lua astfel de medicamente contra alergiilor si a urca la volan, este recomandabil sa intrebati doctorul daca nu exista restrictii de a conduce autovehicule, iar prospectele trebuie bine studiate chiar daca pe cutie nu apare desenat semnul exclamarii incadrat intr-un triunghi rosu.
Cea mai importanta masura pe care o poti lua ca sa ai un drum in siguranta este simpla: sa nu lasi polenul sa intre in masina. Ferestrele trebuie sa fie inchise, iar climatizarea pornita. Pentru ca particulele de polen sa ramana in afara masinii este neaparata nevoie de un filtru de polen. In functie de tipul masinii, filtrele au preturi incepand de la aproximativ 30 de lei. Si mai bune sunt filtrele de polen active, cu carbune, care pot fi montate in locul celor deja existente. Acestea au preturi incepand de la aproximativ 80 de lei. Avantajele acestora este ca filtreaza si anumite substante periculoase, sub forma de gaz, ca de exemplu ozonul sau benzolul. Pentru amandoua tipurile de filtre se aplica o regula: o data pe an sau la cel mult 30.000 de km, acestea trebuie schimbate.
citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.