De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Primul concurs de canto de la Sibiu destinat celor care iubesc si canta muzica de opera, "Vox Artis", va avea loc din aceasta toamna. Competitia, organizata de Filarmonica de Stat din Sibiu in colaborare cu ArtCor Artists Agency din Viena, se doreste a fi o "punte de lansare" in strainate pentru artistii operei romane, mai ales ca o buna parte a juriului este formata din oficiale ai unor institutii culturale foarte importante de peste hotare.
"Este un concurs international, de interpretare muzicala, "Vox Artis". In acest an, la aceasta editie, avem canto. Pentru acest concurs, ne-am gandit sa invitam, in juriu, oameni de mare valoare, oameni foarte importanti in lumea artistica a operei, persoane care, de la aceasta editie, sa poata ajuta si sprijini pe mai departe acesti tineri cantareti din Romania si din strainatate care vor fi prezenti la concursul de la Sibiu", spune reprezentantul ArtCor Artists Agency din Viena, Theodore Coresi.
Candidatii la "Vox Artis" trebuie sa pregateasaca un repertoriul format din sase arii de opera "in cel putin trei limbi diferite, din literatura muzicala a secolelor 18, 19 si 20.
La concurs pot participa barbatii pana in 40 de ani si femeile pana in 38 ani, inscrierile facandu-se online, la adresa office@artcor.org, cu mentiunea "pentru Concursul international Vox Artis", pe adresa postala ArtCor Artists Agency, Meissnergasse 5/1/1, 1220 Wien sau la numarul de fax +4319587940. Termenul limita al inscrierilor este 1 septembrie, concursul international Vox Artis avand loc in perioada 25-29 septembrie.
A.C.
foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.