2012. Sfârşitul unei lumi

Ce ne aşteaptă în 2012? Pendulând undeva între o Europă Occidentală ce-şi pregăteşte de patru ani hibernarea şi un Orient mereu la pândă, România pare să aibă o singură soluţie: să asimileze influenţe şi să profite în acelaşi timp de slăbiciuni. Pare complicat. Dar, pe-aici, ce nu e?!

Oricum, ştim să asimilăm, aici nu există îndoială. Exemplele sunt la îndemână: destui expaţi au învăţat în timp record care e rostul şpagii şi, la fel, mulţi fotbalişti au priceput iute că blatul dă gust unui fenomen inconsistent, cu accente vizuale bizare, brenduit drept Liga 1.

Asimilăm repede, dovadă că brazilieni, ajunşi prin cine ştie ce împrejurări aici, au devenit fani ai manelelor. Le impunem lejer norme altora – ce mai contează filonul primitiv al acestora? – vorbind, în acelaşi timp, despre integrare într-o civilizaţie occidentală pe care nu dăm deloc semne că vrem s-o pricepem.

Europa e în derivă şi, la cum merg lucrurile, ne vom întâlni cu ea undeva pe la mijloc. Mai lasă ei un pic, mai adaptăm şi noi nişte reguli. Le facem să sune bine. 

Aici, la fel, suntem experţi. Cât timp avem moneda noastră, leul – când mai mic, când mai vivace – vom putea flutura creşteri economice pe sub nasul european. Un 4 la sută, un 1 la sută, după caz. Slăbiciunile lor, norocul nostru, până la urmă. La cifre, evident, suntem mult mai buni decât ei. Deceniile în care am raportat producţii record la hectar, legând cu sârmă tulpina de porumb, să stea dreaptă până trece Tovarăşu', nu au cum să nu lase urme. Economia se clădeşte pe producţie. Dar, când aceasta nu e, se repară totul din pix.

Europa ne poate arăta cu degetul, dar nu ne poate acuza! N-am fost niciodată fraieri, nu vom fi nici acum. Să vă explic. După o derivă de patru ani, SUA se stabilizează. Aşa, brusc, peste noapte! Încrederea în consum a revenit. Nimic nu o trădează mai bine decât creşterea vânzărilor de automobile. Estimările pentru 2012 indică un plus de 7 la sută pentru SUA, iar asta, la o piaţă de 12,5 milioane de maşini, înseamnă ceva! Bun, şi de ce se stabilizează SUA? Pentru că are dolarul sub control, spun economiştii. Ce înseamnă asta? Că poate tipări oricât, de pildă! Nu mai sunt dolari, creşte datoria, dai drumul la tiparniţă şi respiri. Măcar pentru o vreme. Pentru că banii din China, ţară care a ajuns la o rezervă record de 3.200 de miliarde de dolari, nu se mai întorc.

Europa ar vrea să facă la fel, dar nu poate. Nu există un control unic, Franţa şi Germania ar vrea să impună o conducere bicefală, însă, iată, nu iese. Federalismul european nu seamănă deloc cu cel american. Tiparniţa lor nu va porni. Noi, oricum, o avem pe a noastră. 

2012 poate însemna sfârşitul unei lumi economice europene în actualii parametri. Specula, fie ea şi financiară, spun economiştii, nu merge la nesfârşit. 2012 ar trebui să readucă măcar intenţia revenirii la producţie. Repornirea motorului, însă, va durea. În unele cazuri, rău de tot. 

României i se va părea că a căzut iar în picioare. Aş paria pe asta. Pieptul bombat al lui Băsescu la summit indică de pe acum că e de bine. Nu ştiu însă cât din acea atitudine e optimism şi cât e cinism.

Nici nu contează. Suntem atât de obişnuiţi să fim chinuiţi încât nici n-o să ne dăm seama că am trecut într-o altă suferinţă. Va fi cumva pentru că, fireşte, la tăţi ni-i greu!

Dan Brie