Canibalul de alături îţi urează "La mulţi ani"

Ne aşteaptă un 2012 despre care cifrele spun că ar trebui să fie mai bun decât precedentul. Am avut o uşoară creştere economică în 2011, dar în România, plus 4 la sută sau minus 4 la sută înseamnă cam acelaşi lucru.

Adică, mai pe şleau, economia albă n-a contat prea mult de 20 de ani încoace, sigur n-o să conteze nici în 2012. Ăştia suntem şi e limpede că n-o să ne schimbăm atunci când rupem ultima foaie din calendar. Pentru că, la fel ca şi 2011, 2012 arată ca nişte cifre înşiruite, nicidecum ca şi o bornă.

Ultimul sondaj IRES indică faptul că ne scufundăm. Suntem în derivă de multă vreme, dar mai credeam. Dar s-a dus naibii şi speranţa. Ne-am prăjit creierele şi vom ajunge să ne mâncăm unii pe alţii.

Cândva, mai împărţeam o bucată de salam. Acum ne batem să o furăm şi pe-a vecinului. Salamul e pe terminate, mă tem să nu ajungem nişte canibali. Oricum ne urmărim unii pe alţii, ne spionăm orice mişcare, apoi, lovim. Sună cinic, dar cum poţi să interpretezi nişte cifre ce spun că 8 români din 10 cred că mergem într-o direcţie greşită? Ce mai poţi să spui când vezi că nicio instituţie a statului nu mai prezintă brumă de încredere? Ce poţi să spui când vezi că românul o zice pe şleau: daţi-i preşedintelui destulă putere pentru a decide ce-i bun şi ce-i rău în economie? Liderul nord-coreean s-a stins cu câteva zile în urmă. Cei de la CNN au spus că oamenii care plângeau pe străzi erau angajaţi ai regimului. Nu ştiu ce să zic. Lăsat liber, omul parcă îşi caută cât mai rapid un stăpân. Sfârşind, atunci când se plictiseşte, prin a-i muşca mâna.

Ne aşteaptă un an 2012 dificil. Va fi aşa pentru că, iată, ne vine greu să facem un mic pas pentru a ne schimba noi înşine. Suntem cumplit de pesimişti. 50 la sută dintre români sunt convinşi că 2012 va fi mai greu decât 2011. Poate că aşa va fi. Dar ar merita să încercăm să gândim un pic altfel. Sigur, fără o pâine pe masă, fără benzină în Logan e greu să îţi găseşti resursele. Onasis a ajuns în America aproape gol, cu un pachet de ţigări în buzunar. Pe ăla l-a folosit ca să facă avere. O gămălie de ac poate fi un început. Ar fi frumos să ne uităm la noi înşine. Acolo e resortul, mecanismul poate funcționa din nou atunci când întoarcem cheia.

Parcă am uitat să ne batem. Stăm şi scrâşnim din dinţi, ne înjurăm crunt unii pe alţii, dar nu facem nimic. Aşteptăm. Apoi, iar aşteptăm. Timpul trece, curajul rămas se termină şi ăla. Ne mai rămân câteva înjurături pentru a închide cercul.

Românii vor o apropiere mai mare de Germania, în plan european, şi, la fel, de SUA, în plan general. Bun. Ne apropiem. Ca să ce? Nemţii mai pun preţ pe muncă. N-o mai fi Germania aia pe care o ştiam, dar nu şi-a pierdut de tot principiile şi reperele. Acolo se va munci. Şi se va ieşi din criză. SUA tipăreşte bani. Dar e motorul! Acolo se pune accent pe ceea ce faci. Ce n-ai făcut nu contează. Nici de ce n-ai făcut. Dacă vrem să fim ca ei, ar trebui să ne schimbăm.

Şi orice schimbare începe cu un singur lucru: speranţa. Dacă nu speri, vei continua să mergi în derivă şi, într-un final, să te scufunzi. Să speri s-ar putea să nu fie cel mai uşor lucru din lume.

Dar nu e altă soluţie.

 Dan Brie