Ce modifică întoarcerea lui Boc la Cluj

Pentru puterea de aici e aur curat. Pentru opoziţie – spurcată surpriză. Dar numai la prima vedere.

Singura certitudine e că toate calculele sunt date peste cap şi amorţeala taberelor a dispărut într-o clipită.

Să mă explic: fiecare din tabere părea împăcată cu liniştea succesului sau a eşecului, după caz. Niciuna n-a făcut efortul de a propune teme noi şi consistente în comunitate, tocmai din fatalismul ciudat al scorului prezumtiv. 

Întoarcerea lui Emil Boc nu va fi simplă apariţie a unui candidat. Fostul primar de Cluj revine ca bărbat de stat, într-un oraş înfuriat de conjuncturile din ultima vreme. Boc poate face din asta un avantaj – să repoziţioneze oraşul în competiţia cu celelalte identităţi urbane. Adică exact ceea ce sperau concurenţii în lupta electorală, ca strategie comunicaţională.

Şi dintre ceilalţi, doar USL va putea să valorifice mesajul: faptul că vor fi (după sondajele de-acum) la guvernare va conta în economia votului. E de văzut dacă Emil Boc va reuşi să comunice clujenilor ceea ce guvernul său n-a comunicat ani la rînd românilor – pe de o parte, dar şi dacă opoziţia îşi va întrema un mesaj dincolo de reproşuri aruncate pedeliştilor – pe de alta.

Iar: va conta imens orgoliul clujeanului de a nu preda oraşului democraţiei roşii – şi asta dintr-o   făţoşenie pe care clujenii au afişat-o douăzeci de ani la rând. La trecutele alegeri au contat şi îndemnurile de acest fel, deşi social-democraţii din Cluj au fost apoi curtaţi de Traian Băsescu pentru a forma guverne. Şi asta tot de douăzeci de ani nu se mai întâmplase în România.

Din acest punct de vedere, al mesajelor, aici sper/văd în sfârşit o luptă acerbă între proiecte şi ieşirea din anecdotica lui “ba pe-a mă-tii”.

Practic – dacă nu se întâmplă vreo minune – lupta se va da între Boc şi Nicoară. Posibil între un Boc obosit şi hărţuit de bilanţul guvernării şi un Nicoară odihnit şi de aceea pasiv. Fiecare dintre ei va folosi  atuuri considerabile: primul că a salvat ţara de la faliment şi că a trimis bani la Cluj, altul că a adus în timpul mandatului său la CJ un miliard de euro investiţii. Handicapurile sunt şi ele pe măsură: primul a tăiat pensii şi salarii, dar şmecherii au făcut milioane din patinoare, după cum al doilea, chiar în timpul dezbaterii pe tăierea pensiilor, era cu ochii pe maseuzele thailandeze de pe laptop.

Între aceste două abordări vor trebui ei înşişi să aleagă, ce ne spun ca să ne facă să semănăm cu ei în cabina de vot.

Riscul există de ambele părţi şi acest risc se numeşte onestitate publică: dacă unul se va limita la arunca zoaiele în capul celuilalt şi altul va alege să se laude confuz cu realizări incerte – atunci vom şti, cei 300.000 de clujeni, că, mult prea atenţi la circul electoral, iar n-om avea pe masă o coajă de pită.

Sabin Gherman