Marea mahmureală

Crăciunul, Revelionul şi Sfântul Vasile s-au dus. Deja popa ne-a cântat la uşă „Când în Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat”, semn că Boboteaza e pe aproape. Sfântul Ioan, sfântul terminal, a fost şi el vestit, ca fiind o urgenţă, de telefoanele prietenilor care, ezitând între numărul tău şi 112, te anunţă că vor veni să te felicite.

Pauza s-a terminat. Vacanţa s-a terminat. Nu mai este nici o speranţă. Ne aflăm în plină mahmureală. Mahmureala e starea în care omul îşi aduce aminte de păcatul originar. Ca înainte de divorţ, trupul adună dovezi împotriva sufletului, sufletul caută martori mincinoşi care să depună mărturie despre răutăţile ce le-au făcut trupul. Asta e bietul om: o butelie de şampanie toxică al cărui dop refuză să puşte.
Urmează o ultimă deschidere a frigiderului, o ultimă ciorbă de burtă cu mult ardei iute, o ultimă înghiţitură de moare. (Căci, am mai spus-o, moarea e micul electromotor al românului).

Aşa cum există mica şi marea aghiazmă, există şi mica şi marea mahmureală. Mica mahmureală e individuală şi are cauze bahice. Marea mahmureală e una de dimensiuni naţionale. Cum naţiunea nu este simpla sumă a indivizilor dintr-o ţară, e de presupus că nu licorile îmbătătoare o provoacă. Simptomele marii mahmureli sunt analoage celor ale mici mahmureli: greaţa, senzaţia de vomă, vlăguirea, ruşinea difuză, neputinţa de a reacţiona nici la mângâieri, nici la jigniri. Stoică, naţiunea stă cuibărită în marea mahmureală ca într-un culcuş de urzici şi-şi trăieşte coşmarul. De exemplu, o învăţătoare face greva foamei în numele tuturor învăţătorilor. Naţiunea e imobilă. Un om sare de la balcon în sala parlamentului, pentru că s-au tăiat fondurile alocate copiilor cu dizabilităţi. Naţiunea e imobilă. Se desfiinţează şcoli, se desfiinţează spitale. Nici o reacţie. Se impozitează pensiile şi se taie salariile. Naţiunea înghite. Cresc preţurile la făină, la lumină, la benzină, la slănină... Bravii cetăţeni trăiesc tradiţionala stare de buimăceală.

Înainte de Sărbători am văzut la televizor un bancher filosof. (În ultima vreme, economiştii sunt din ce în ce mai filosofi). Bancherul spunea că Sărbătorile vor duce la „internalizarea crizei”, adică oamenii se vor abişnui cu răul. Singura reacţie vizibilă va fi că vor recunoaşte, jenaţi, că „şi eu i-am votat”. La naiba, a avut dreptate! Dovadă e faptul că marea mahmureală e acum foarte vizibilă.

Circulă în Ardeal o poveste: un om bolnav merge la doctor, acesta constată că suferă de o boală incurabilă în ultimul stadiu, drept care (doctorul fiind probabil ungur) îi spune „du-te acasă şi... moare!”. Omul merge acasă, se pune pe băut temeinic moare şi, teptat-treptat, se vindecă. Povestea asta e ades invocată pentru a îndemna la tratarea cu moare a micii mahmureli. Din păcate, de marea mahureală, chiar şi bând marea moare, treptat-treptat, se moare.

Ion Mureșan