Cauta RSS Feed Schimba judetul

Noaptea bricegelor boante

Editorial 10 Martie 2011 - 10:50 - Vizualizari: 2312
Noaptea bricegelor boante

N-a invins in viata lui pe nimeni, pentru ca intotdeauna adversarul a furat mai mult ca el. Nu si-a legat pana in al patrulea lustru de viata, numele de nici o realizare importanta. Cele mai renumite vorbe ale sale n-au fost de duh, ci mai curand de Bula sau de baba bigota.

Si totusi nici lipsa de performante, nici lipsa de idei nu-l impiedica pe domnul Ponta sa se considere un fel de Iulius Cezar, urcat in barca PSD cu tot cu proverbialul noroc al ilustrului om de stat al Antichitatii. Acum el isi imagineaza ca se pun si comploturi la cale impotriva lui si sta cu ochii in patru, mai ales ca Idele lui Martie bat deja la usa partidului. Cine e Cezar, stim deja, dar cine o fi Brutus?

Surse bine informate din PSD sustin ca acesta ar fi nimeni altul decat Mircea Geoana care, bietul de el, dupa sampania trezita de-acum doi ani poate sa bage mana-n foc ca virtutea-i doar o vorba goala si zadarnica zadarnicie e orice presedintie. Sincer, eu nu-l vad pe pasnicul si vesnic impaciuitorul Geoana in postura de a-i strecura lui Ponta un pumnal intre coaste, dar sursele afirma ca exact asa stau lucrurile.

Cica Geoana si alti conjurati s-ar fi intalnit la hotelul Ramada, punand la cale puciul pentru uzurparea uzurpatorului. Doar ca, asa cum se intampla intotdeauna cu personalitatile astea iubite de soarta, de la Napoleon la Hitler, atentatul s-a fasait in ultimul moment. Unul dintre participantii la intalnire a povestit totul lui Nastase si acesta, avand gena ciripitului bine inscrisa in ADN a mers cu jalba in protap la Ponta, sa-i toarne pe conspiratori.

Deocamdata, unul dintre ei, senatorul Toma, si-a pierdut deja capul si nici Geoana nu e prea sigur de al sau, dar marinimos Cezarul a acceptat sa aiba cu el o ultima intalnire. Aceleasi surse sustin insa ca nu Mircea Geoana e principalul vizat de razbunarea lui Ponta, ci Marian Vanghelie, unul dintre ultimii mohicani ramasi fideli fostului presedinte. Cu alte cuvinte, Ponta bate Geoana sa priceapa primarul ca e si el in catarea pustii. Luptele astea intestine mi se par la fel de false precum filmele hollywoodiene in care curg tone de ketchup, dar la final nu e ranita, scrie mare, pe ecran, nici macar o pisica.

Evident in PSD sunt tensiuni imense si lupta pentru putere e incinsa, dar increngatura mafiota e atat de vasta si de imbarligata incat nici unul dintre granguri nu poate da in alt grangure fara sa-si pericliteze propria pozitie. De aceea nu cred intr-o noapte a cutitelor lungi, pe care tot ameninta fidelii lui Mickey Mao ca o vor declansa, de un an incoace. Daca va fi ceva, va fi cel mult o noapte a bricegelor boante, fara invinsi si fara invingatori.

Nu exclud posibilitatea ca Geoana sa zboare din partid, dar cu asta Ponta nu-si va rezolva problemele de credibilitate, ci dimpotriva, si le va complica. Adevaratul lui inamic nu este Geoana, devenit cantitate neglijabila, ci Vanghelie. Ironizatul primar al celui mai sector sarac a dovedit in ultimele luni, o intelepciune politica demna de luat in seama. N-o fi citit el prea multe almanahe la viata lui, dar iscusinta lui nativa pe plan politic cantareste mai mult decat tonele de tratate de drept cu care se lauda Ponta.

Pe partea economica, Vanghelie e o forta. Pe partea politica, are o influenta enorma in PSD, cu atat mai mult cu cat a fost suficient de abil sa se reinventeze, peste Ocean, si apoi sa-i faca party capitalist si imbelsugat socialistului cinstit si sarac Iliescu. Daca da in Vanghelie, Ponta da nu in fabrici si uzine, ci in Iliescu si multi baroni locali din PSD.

Or el e prea mic pentru un razboi atat de mare. Daca va fi cineva care sa zboare din PSD, in urmatoarele luni, in mod sigur acela nu va fi Vanghelie, indiferent cat de mult si-ar dori Ponta sa scape de el. Pentru ca in filmul asta cu romani si barbari, oricat ar parea de paradoxal, nu Marean e migratorul.

Articol preluat de pe www.reportervirtual.ro

Taguri: ponta, psd, partid, politica
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.