Cauta RSS Feed Schimba judetul

ALBA: Două tinere s-au răsturnat cu maşina în prăpastie

Eveniment 29 Decembrie 2011 - 11:44 - Vizualizari: 5456
ALBA: Două tinere s-au răsturnat cu maşina în prăpastie

Două tinere din Baia de Arieş au scăpat doar cu răni superficiale după ce s-au răsturnat cu maşina într-o prăpastie de 30 de metri.

Poliţia Oraşului Baia de Arieş a fost sesizată, miercuri noaptea, la ora 00,15, că pe DN 75 s-a produs un accident rutier. Echipa operativă de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că A.D.E., o tânără de 22 de ani, din Baia de Arieş, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, în direcţia Cîmpeni-Turda, la Km.100+400 metri, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, la o diferenţă de nivel de aproximativ 30 de metri faţa de DN 75.

În urma accidentului conducătoarea auto şi o pasageră în vârstă de 21 de ani, au suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne internate în spital.

Potrivit poliţiştilor, şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest care a evidenţiat faptul că nu a consumat băuturi alcoolice.

I.S.
Foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.