De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Trei persoane au murit, marţi seara, în jurul orei 19.30, pe DN 1 în localitatea Mirăslău din judeţul Alba, după ce autoturismul în care se aflau a lovit în plin un autocar.
La locul accidentului a intervenit şi Detaşamentul ISU din Aiud pentru descarcerarea victimelor şi stingerea incendiului izbucnit în urma accidentului..
UPDATE 1: Potrivit primelor informaţii este vorba depre un autoturism Opel al cărui şofer a pierdut controlul direcţiei, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal autocarul.
UPDATE 2: Poliţiştii spun că la volanul autoturismului era un albaiulian. Acesta a efectuat o depăşire periculoasă şi s-a ciocnit de un autocar care aparţine firmei Dacos, ce venea din sensul opus (dinspre Alba Iulia).
În urma accidentului atât şoferul cât şi cei doi pasageri şi-au pierdut viaţa. Niciunul dintre pasagerii autocarului nu a fost rănit.
UPDATE 3: Victimele accidentului sunt trei tineri din aceeaşi familie (doi fraţi cu vârste de 27 şi 19 ani şi sora lor în vârstă de 25 de ani). Autoturismul aparţinea celui mai mare dintre aceştia care se afla la volan. Toţi trei erau din Alba Iulia.
Cercetările continuă.
Vom reveni cu amănunte.
I.S.
Foto: arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.