De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Primarul suspendat al Clujului, Sorin Apostu, consideră că activitatea lui publică s-a încheiat. Acesta a declarat în faţa instanţei că este bolnav. Magistraţii au decis din nou menţinerea lui şi a omului de afaceri, Călin Stoia, în arest.
Avocaţii lui Sorin Apostu au solicitat refacerea urmăririi penale pe motiv că procurorii anticorupţie nu ar fi respectat procedurile. În faţa judecătorilor primarul suspendat al Clujului a avut un moment în care a devenit emoţional şi a început să plângă. "Activitatea mea publică s-a încheiat. Starea mea de sănătate nu îmi mai permite să fiu prezent. Mi-a fost afectată și activitatea publică, și viața", a declarat Sorin Apostu.
La ieşirea din sala de judecată Apostu nu a dorit să declare dacă va renunţa la funcţia de primar.
"Potrivit dispozițiilor procesuale înainte de citirea actului de sesizare pot fi formulate anumite cereri ori solicitări. Noi am invocat neregularitatea actului de sesizare în speță, faptul că anumite încălcări ale dispozițiilor procesuale antrenează pe cale de consecință nulitatea absolută a actului de sesizare. Am ridicat un număr de cinci excepții și noi considerăm că sunt întemeiate urmează ca la termenul din 17 februarie să se pronunțe asupra acestora", a declarat Tiberiu Ban, cel care îl reprezintă pe Sorin Apostu.
"În esență nu mai subexistă temeiul de arestare raportat la pericolul concret pentru ordinea publică. În mod normal, odată cu trecerea timpului, indiferent de gravitatea acuzaţiei, indiferent de împrejurări fiecare trebuie ca acest pericol să subziste şi acest pericol scade prin trecerea timpului", a completat Sergiu Bogdan, cel care îl reprezintă pe Călin Stoia.
Tudor Răvoiu
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.