Cauta RSS Feed Schimba judetul

Capul unei reţele de hakeri, reţinut la Sibiu

Eveniment 05 Decembrie 2011 - 09:39 - Vizualizari: 2978
Capul unei reţele de hakeri, reţinut la Sibiu

Capul unei reţele de hakeri destructurată luna trecută de procurorii DIICOT Sibiu a fost reţinut la sfârşitul săptămânii. Tânărul a fost găsit în localitatea sibiană Tălmaciu, după ce pe numele lui s-a emis mandat de arestare în lipsă.


Pentru  S. Marian, în vârsta de 25 de ani, "Tribunalul Sibiu a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat pentru infracţiuni informatice şi de crimă organizată", anunţă IPJ Sibiu. Liderul reţelei a fost reţinut de către politiştii din cadrul Serviciului Investigatii Criminale Sibiu şi Poliţiei oraşului Tălmaciu şi dus în Centrul de Retinere si Arestare Preventivă Sibiu.


Poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate şi procurorii DIICOT îi acuză pe membrii grupării condusă de S. Marian că înşelau pe internet diferiţi cumpărătorii. Din câte se pare, suspecţii creau diverse conturi fictive pe internet şi vindeau bunuri inexistente. Circa 130 persoane din America, Spania, Italia, Germania, Elveţia şi Franţa au fost înşelate de membrii acestei grupări, iar prejudiciul se ridică la suma de 120.000 euro.

În urma descinderilor făcute în 23 noiembrie în judeţele Arad, Cluj, Sibiu şi Vâlcea, au fost reţinute peste 20 de persoane, iar şapte au primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Ei funcţionau încă din 2009 în două grupări separate, iar în 2011 au fuzionat. Sibianul reţinut vineri este unul dintre şefii reţele.

FRAUDE:Razii la hackerii din mai multe judeţe (UPDATE)

C.F.

Foto:citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.