Cauta RSS Feed Schimba judetul

HD: Pe vagoane, după hoţii de cărbune

Eveniment 28 Noiembrie 2011 - 09:44 - Vizualizari: 3297
HD: Pe vagoane, după hoţii de cărbune

Poliţiştii şi mascaţii au fost nevoiţi să sară pe vagoanele încărcate cu huilă după hoţii de cărbune care dau lovitură după lovitură în zona Coloniei de Jos din Vulcan.

Poliţiştii din Vulcan duc o luptă surdă că bandele de hoţi care atacă trenurile şi au ajuns să facă razii chiar de mai multe ori pe zi pentru descurajarea fenomenului. „Avem 2- 3 intervenţii zilnic pe această temă”, a precizat comandantul Poliţiei Municipiului Vulcan, Toma Mihu. Încă o dată, poliţiştii, însoţiţi de echipaje ale DPIR, au acţionat din nou, în aceeaşi zonă şi i-au luat pe cei care acţionau ca din oală şi care nu au mai apucat, de această dată, să fure nimic. Au fost nu mai puţin de 28 de poliţişti şi mascaţi au alergat după hoţii de cărbune şi au urcat chiar în vagoane după ei. Iar 8 hoţi au fost prinşi. „În urma acţiunii, am reuşit să prindem 4 persoane, iar alte patru au fost identificate ulterior şi aduse la sediu. O să repetăm acţiunea pentru prevenirea acestor fapte. Celor 8 persoane li s-au întocmit dosare penale pentru tentativă de furt”, a mai spus Toma Mihu. Acesta a precizat că, în ciuda acţiunilor în forţă, din păcate nu pot vorbi decât despre o diminuare a fenomenului, care poate fi stopat doar cu ajutorul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, adică prin asigurarea de pază pentru garniturile cu huilă care tranzitează Valea Jiului.

Şi mai există o ipoteză şoc, care însă nu este, deocamdată, confirmată la nivel oficial: reprezentanţii firmei care transportă huila Companiei Naţionale a Huilei dau o mână de ajutor hoţilor de cărbune din Colonia de Jos din Vulcan. Altfel nu s-ar explica de ce garniturile încărcate cu cărbune opresc exact în acea zonă din diverse motive, adică pentru schimbarea turei, ori din cauză că hoţii au tras cupla şi, din acest motiv, nu mai pot pleca de pe loc, însă garniturile de tren se urnesc fără probleme în momentul în care oamenii legii au ajuns la faţa locului.

Compania Naţională a Huilei înregistrează pierderi colosale din cauza acestor bande de hoţi, care au trecut demult de faza furturilor pentru subzistenţă. S-a dezvoltat o adevărată caracatiţă, cu implicaţii adânci, iar hoţii care atacă vagoanele cu cărbune sunt doar baza acestei piramide.

Carmen Cosman
Foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.