De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Doi fraţi, în vârstă de 31 şi de 34 de ani, din localitatea bihoreană Roşiori au murit spulberaţi de TIR, sâmbătă seara.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, Alina Dinu, accidentul s-a petrecut pe DN 19, sâmbătă în jurul orei 18.00, când cei doi pietoni au fost accidentaţi de un TIR cu remorcă, condus de un tânăr de 24 de ani, din Carei, judeţul Satu Mare. Conform aceleiaşi surse, şoferul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. În urma impactului, cei doi fraţi au murit pe loc. Ei circulau pe aceeaşi direcţie de mers şi au fost surprinşi pe carosabil, în imediata vecinătate a locuinţei.
Neoficial, cei doi fraţi se întorceau spre casă ţinându-se după cap şi împleticindu-se după ce au băut, cel mai probabil, într-un local, supăraţi că şi-au pierdut de curând tatăl, iar mama era bolnavă, internată într-un spital.
Poliţiştii cercetează cazul.
M.P.
Foto: ebihoreanul.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.