De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Un numar de 22 de delegatii straine, printre care se vor numara sefi de guverne ai celor 14 state din bazinul Dunarii, se vor afla luni, 8 noiembrie, in capitala Romaniei pentru o reuniune extrem de importanta. Evenimentul il va aduce in tara noastra si pe presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso, dar si reprezentanti ai celor sase landuri riverane din Germania si Austria.
Summit-ul Dunarii, va avea ca tema centrala strategia Uniunii Europene pentru aceasta regiune, in acest sens existand chiar si un proiect initiat la nivel comunitar de catre Romania si Austria, dupa cum au mentionat oficialii administratiei prezidentiale.
Aceasta strategie urmeaza sa fie adoptata de catre Comisia Europeana in luna decembrie, odata cu un plan de actiune, iar in vara anului viitor, mai exact in luna iunie, va fi aprobata si in cadrul Consiliului European.
Lucrarile Summit-ului Dunarii vor avea doua sesiuni plenare si un dejun de lucru oferit de primul-ministru Emil Boc sefilor de delegatii si membrilor delegatiilor oficiale, urmate de adoptarea Declaratiei de la Bucuresti privind Strategia UE pentru Regiunea Dunarii.
La final va avea loc o conferinta comuna de presa sustinuta de primul-ministru Emil Boc si omologul sau ungar, Viktor Orban, a carui tara va detine presedintia Consiliului UE in primul semestru din 2011, cand va fi adoptata Strategia.
PROGRAMUL SUMMIT-ULUI DUNARII:
(Bucuresti, 8 noiembriem, 2010)
08.30 - 10.00 inregistrare presa (ridicarea permiselor de acces, pe baza
acreditarii anterioare, conform procedurii de acreditare);
10.45-11.10 Primirea delegatiilor de catre Presedintele Romaniei, Traian
Basescu si Premierul Guvernului Romaniei, Emil Boc.
Locatie: Sala Titulescu, Palatul Parlamentului
11.10- 11.30 Fotografie de familie. Expozitie filatelica tematica. Festivitatea de
semnare a panoului filatelic in prezenta presedintelui Romaniei,
Traian Basescu, Presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel
Barroso si premierului Romaniei, Emil Boc – oportunitati de
imagine
11.30 – 12.00 Discursuri de deschidere ale Presedintelui Romaniei, Traian
Basescu, Presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel
Barroso si premierului Romaniei, Emil Boc (oportunitati de
imagine, de asemenea discursurile vor fi transmise in direct in
Sala de presa).
Locatie: Sala Drepturilor Omului, Palatul Parlamentului
12.00 – 13.30 Prima sesiune plenara.
Locatie: Sala Drepturilor Omului, Palatul Parlamentului
13.45 -15.00 Dejun de lucru
15.10 – 16.15 A doua sesiune plenara. Adoptarea Declaratiei de la Bucuresti
privind Strategia UE pentru regiunea Dunarii.
Locatie: Sala Drepturilor Omului, Palatul Parlamentului.
15.45 – 16.15 Conferinta de presa cu participarea premierului roman si a
omologului ungar
Mai multe informatii privind Summit-ul Dunarii sunt afisate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.
citynews.ro
foto © presidency.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.