Interviurile Wikileaks. VEZI ce spune Vasile Dancu

“Cenzura globala” pandeste din umbra si se foloseste de pretextul securitatii, ca antidot la frica propagata de Guvernarile marilor puteri mondiale. E oficial, intram in era suspiciunii generalizate, si asta in timp ce jurnalismul aluneca incet inspre coruptie si tentatia de a se aseza la “masa puterii”, diluandu-si esenta critica in divertisment.

In lumea vazuta astfel de sociologul Vasile Dancu, dezvaluirile site-ului Wikileaks si reactiile care le-au urmat sunt, in primul rand, o forma de “haiducie media”, dar s-ar putea dovedi, pana la urma, si “balonul de testare” al unei uriase manipulari.

Citynews.ro va propune o serie de interviuri cu mai multi jurnalisti si sociologi care analizeaza  importanta dezvaluirilor facute de site-ul Wikileaks, efectele acestora, dar si repercusiunile la care ne putem astepta in viitor. Primul intervievat, sociologul Vasile Dancu, vorbeste despre libertate, cenzura si spionaj proiectate intr-un viitor apropiat, marcat de “obsesia securitatii”.

Reporter: Este publicarea acestor documente o forma de jurnalism, “jurnalism stiintific”, cum o numea Julian Assange?

Vasile Dancu: Nu cred ca asta este jurnalism stiintific. Stiinta este stiinta, jurnalismul este altceva. Este poate un jurnalism al probei directe, o forma de mediere mai directa, dar nu foarte lipsita de subiectivism sau selectie. Faptul ca Assange a publicat anumite documente si nu altele, este jurnalism pur, adica selectie a faptelor si argumentelor. Am vazut ca a selectat documentele cu Guantanamo si le-a trimis cu parola ca o forma de asigurare daca i se intampla ceva.

Intre asta si santajul jurnalistic banal este vreo diferenta? Acest tip de razboi informational este cu adevarat o forma interesanta a libertatii de expresie si transparentei. Un fel de haiducie media. Cred ca este o forma a jurnalismului de investigatie, care se pare ca este un gen jurnalistic muribund. Industria media si cautarea de complicitati cu administratia sau cu clasa celor puternici este tot mai raspandita in lume. Jurnalismul aluneca spre o forma tot mai septica, parca peste tot in lume jurnalismul se dizolva in divertisment sau, ca sa fiu mai precis, divertismentul dilueaza esenta critica a jurnalismului.

Are jurnalismul ceva de invatat de la Wikileaks? Pe cine lovesc in mod primordial “dezvaluirile” publicate de site?

Da, curajul. Dar aceasta este valabil daca acest scandal nu cumva este unul trucat care ar putea sa deschida o noua era in politica si diplomatia publica a Statelor Unite ale Americii. Am vazut unele documente care vin la fix pentru a influenta politica in sensul intereselor sau mizelor americane in regiune. Sa nu eliminam posibilitatea ca aceasta scurgere sa fie un experiment, un “balon de incercare” si o simulare a unei adevarate scurgeri. Daca este o scurgere controlata ca parte a unui razboi informational mai complex, atunci este foarte bine facut. Cred ca se poate masura cu acesat ocazie cum functioneaza comunicarea virala . Am inca indoieli ca nu este un exercitiu de comunicare de influenta strategica. Este inca la inceput scandalul, dar daca va mai trece timp, analiza de continut a documentelor ne va arata cine are de suferit, deci cine are de castigat pentru ca sa descoperim sursa. Cu documente veritabile, adevarate se poate realiza un mare exercitiu de manipulare. Ramane sa vedem!

Sunt cu adevarat relevante informatiile “scurse”? Afecteaza vreun individ, pun in pericol viata cuiva? Poate fi considerata o forma de spionaj?

Deocamdata nu cred ca afecteaza grav pe nimeni. Poate doar unii lideri sau anumiti ambasadori. Dar poate este si asta o metoda pentru a-i scoate la pensie sau a le asigura o anumita acoperire. Indiferent de toate acestea, s-ar putea sa fie afectata libertatea noastra in spatiul virtual. Inca  de acum vreo doi ani exista o initiativa la Parlamentul European de cenzura a blogurilor. Cred ca ne paste o cenzura globala!

Se impune o rediscutare a libertatii discursului la nivel mondial, in conditiile date si cu Julian Assange arestat?

Se impune altceva. Nu discutia despre libertati, ea a devenit una caduca, aproape istorica. Dupa 11 septembrie 2001 avem avem ingerinte crescande ale dispozitivelor de supraveghere in viata cotidiana in toate marile democratii. Intram intr-o era a suspiciunii generalizate, de propagare a fricii. Amenintarea terorismului face ca sa ajungem la situatia in care se trage o linie de continuitate intre fenomene de urgenta, de criza, cand este nevoie de supraveghere si situatiile banale de control social. Lupta legata de generalizarea amprentei digitale sau a cartilor de identitate biometrice.

Cred ca aceste aspecte ale contarctului social schimbat ar trebui discutate si dezbatute public. Unele sunt necesare si urgente, unele masuri s-ar putea sa fie excesive. In fine, mai este si alta fata a monedei: noile tehnologii de supraveghere ajunse pe mana unor grupuri criminale ne pericliteaza cu adevarat libertatea, interesele sau chiar si viata. Societatile au nevoie de alte startegii de securitate, nu cele formale de astazi. Unele mai clare, mai adaptate noilor realitati.

Trebuie sa definim mai clar cine reprezinta raul care ne-a lovit: criminalul, teroristul, insurgentul, contestatarul, strainul etc. Care dintre libertatile individuale sau colective trebuie restranse. Oamenilor trebuie sa li se explice aceste lucruri, sa nu mai traim cu iluzia libertatii depline. Deocamdata avem o realitate neinteligibila,  o zona in care singura certitudien este ... incertitudinea, cum scrie intr-o inspirata lucrare prietenul meu George Cristian Maior.

Am ajuns la vorba englezului Jeremy Bentham care in 1791 a scris la Londra cunoscuta lucrare Panopticon sau la lucrarea lui Michel Foucault ”A supraveghea si a pedepsi”. Dezbaterea nu este doar una filosofica, a devenit profund actuala si pragmatica.

Acum se modifica mult raportul dintre stat si indivizi iar gestiunea unei societati de masa se face greu. Mijloacele vor fi tot mai diverse dar limitele folosirii lor ar trebui discutate public si puse in noile Constitutii ale statelor. Ma gandesc ca din ce in ce mai mult statele folosesc metode de actiune asupra opiniei, influenteaza masele prin forme de prapaganda subtile sau dure.

”Fabricarea” consensului ete o tehnologie care in SUA se apropie de a aniversa un secol de existenta, vezi Comitetul Creel din 1917.

Acum semantica inamicului global a castigat deja drept de existenta in zona geopoliticii si am intrat in epoca cultului informatiei. Serviciile de inteligence au devenit un fel de biserici, admirate, ravnite, considerate o elita a elitei societatilor libere. Ganditi-va doar la mitologiile cinematografice sau lingvistice pe acesta tema. In fine, vom vorbi tot mai des nu de O noua ordine internationala, ci de O noua ordine interna, cred eu.

Cat de sigur se mai poate considera un individ in sistem, daca mari companii bancare pot sa inchida conturi la cererea unor departamente de stat? Ce solutii are? Mai este internetul liber?

Odata cu precedentul instaurat de Patriot Act in USA ascultarile sunt autorizare, ca si perchezitia calculatoarelor, urmarirea traseului de lectura dintr-o biblioteca si alte lucruri lasate la latitudinea politiei federale fara a ajunge asta la un judecator. Doar pe baza unei ”scrisori de securitate”.

Deja datorita razboiului in orientul apropiat exista ceea ce expertii in intelligence numesc ”statul garnizoana”. Idealul sistemului Schengen este fondarea unei culturi a securitatii. Cand ma gandesc cum se vorberste la noi despre intrearea noastra in acest spatiu, ma si gandesc ca suntem in situatia in care oamenii simpli, dar si administratia, nici macar nu stiu prea bine ce isi doresc. Dar vor afla in curand!

Videosupravegherea este o arma de securitate cu cea mai mare extindere in ultima vreme. Studiile arata ca un londonez ar putea fi filmat de 300 de ori pe zi daca iese in oras, in Anglia fiind 10% din camerele de supraveghere din lume.

Cat va mai functiona sintagma “adevarul iese intoteauna la lumina”, daca un intreg angrenaj de servicii secrete, institutii economice si administrative ale unor state puternice poate sa actioneze in acest fel asupra unui singur individ?
 
Adevarul este o constructie complicata si se raporteaza si la valori, nu este informatie pura. Pentru securitatea noastra va trebui sa mai cedam ceva din libertatile noastre pentru protectia colectiva, nu stim cat, va fi o chestiune de negociere intre state si cetateni. Insa cetatenii nu sunt pregatiti deloc si sper sa nu mergem de la nevoia crescuta de securitate la obsesia securitara, care ar crea noi forme de totalitarism. 

Mai multi politicieni din SUA au lasat sa se inteleaga, in prime time, ca daca Assange ar fi asasinat, gestul ar fi unul patriotic. Pana la urma, care este marele adevar ce se ghiceste in spatele acestui scandal, astfel incat sa justifice moartea unui om?
 
Un adevar spus in doua propozitii: Interesele colective vor bate intotdeauna interesul individual. La fel si drepturile. Interesele celor mari sunt mai tari decat orice. Inclusiv decat formele de etica, relative prin natura lor!

Codruta Simina

Foto: citynews.ro