Cauta RSS Feed Schimba judetul

PSD, tinta atacurilor la lansarea candidatilor PD-L

Politica 16 Mai 2009 - 14:14 - Vizualizari: 3042
PSD, tinta atacurilor la lansarea candidatilor PD-L

Prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan a acuzat astazi, la Cluj, intentia presedintelui PSD, Mircea Geoana, de a candida la alegerile prezidentiale din toamna. „Domnul Geoana candideaza la presedintia Romaniei, foarte bine, Constitutia ii da acest drept. Dar are oare acest drept daca ne gandim ca PSD este cel care a permis ca un partid ca PNL sa ramana la guvernare dupa ce i-a scos pe ministrii PD, iar doi ani de zile sa-si bata joc de banul public al Romaniei si sa nu fie in stare sa foloseasca nici fondurile europene si nici macar creditele luate de Romania de la Banca Mondiala, de la Banca Europeana de Investiii si sa trebuiasca acum sa platim comisioane pentru neutilizarea imprumuturilor luate? Acesta a fost PSD care, mana in mana cu PNL, a facut ca pentru doi ani de zile investitiile in Romnia sa stagneze”, a declarat Stolojan.


Invitatii PD-L de la lansarea de astazi a candidatilor din regiunea de Nord-Vest la alegerile europarlamentare din 7 iunie s-au folosit de fiecare prilej pentru atacuri impotriva conducerilor PSD si PNL. Candidat pentru un scaun de parlamentar european, Traian Razvan Ungureanu a acuzat chiar social-democratii ca vor sa distruga democratia. „Si PSD a facut ca declinul Romaniei sa stagneze, dar numai pentru ca e un guvern condus de Emil Boc, pentru ca Ministerul Economiei e condus de Adriean Videanu. Avem o campanie in care auzim tot felul de lucruri despre dreapta, care pregateste ceva rau. Imi pare rau, domnule Geoana, dreapta a fondat democratia europeana, socialismul a incercat sa o distruga. Noi, PD-L, luptam si lucram cu o economie, ei cu o loterie”, a mentionat Ungureanu.


La randul sau, Monica Macovei, fost ministru al Justitiei si acum candidat pe listele PD-L, a catalogat PSD drept un partid „lipsit de credibilitate”. In opinia sa, la Parlamentul European au succes doar europarlamentarii PD-L, „pentru ca ei sunt credibili”. „Primul de pe lista PSD, Adrian Severin, nu face altceva decat sa-l scuze pe Adrian Nastase. El trimite zilnic la comisarul european si Comisia Europeana scrisori in care explica faptul ca Adrian Nastase e agresat”, a declarat Macovei.


Tudor Ravoiu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.