De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Pentru prima dată, Biresrica Ortodoxă doreşte să se implice în ridicarea unui centru medical la Sibiu. Potrivit IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, din anul 2013 se va lucra intens la Sibiu pentru ridicarea unui spital de recuperare posttraumatică pe Calea Dumbrăvii.
Centrul medical se va ridica pe structura actualei Secţii de Fizioterapie aflată în subordonarea Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Clădirea a fost revendicată şi câştigată în instanţă de Biserica Ortodoxă, iar de anul viitor va intra în posesia spaţiului.
"În anul 2013 clădirea va fi eliberată. Noi nu dorim să-i schimbăm destinaţia pentru că vrem să ridicăm un centru medical performant. Am dorit să fac asta de foarte mult timp, iar acum s-a ivit această ocazie.Clădirea trebuie ridicată la standarde şi utilată cu aparatură de performanţă. Dorim să facem un centru pentru tineri si batrani care au nevoie de recuperare", a declarat pentru citynews.ro IPS Laurenţiu.
Reprezentanţii Bisericii au purtat mai multe discuţii cu oficialii Consiliului Judeţean Sibiu, în subordinea căruia s-a aflat până acum clădirea, şi s-a ajuns la acesată formulă.
Potrivit managerului Spitalulii Clinic Judeţean Sibiu, Secţia de Fizioterapie de pe Dumbrăvii se va mută de anul viitor în zona centrală a oraşului, respectiv în Policlinica nouă.
"Este o decizie judecătorească pe care trebuie să o respectăm. Biserica nu a dorit nici să vândă şi nici să închirieze spaţiul respectiv , iar noi ne vom muta şi vom încerca să se ne descurcăm cum putem cu spaţiul pe care îl avem în cadrul Policlinicii", a specificat dr. Adrian Şanta.
Ridicarea si întreţinerea unui astfel de centru medical presupune investiţii mari, iar întreţinerea este costisitoare, după cum spune şi managerul Judeţeanului. Pe acest considerent, odată cu reglementarea juridică a statutului clădirii, Mitropolia Ardealului va căuta surse de finaţare, nefiind excus să apeleze şi la proiecte de atragere de fonduri europene.
C.F.
foto:arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.