De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Naţionala de handbal feminin a României a câştigat primul joc disputat la Campionatul Mondial din Brazilia. Elevele lui Radu Voina s-au impus cu mari emoţii în faţa mai modestei reprezentative Tunisia, scor 30-28 (14-15).
Deşi se anunţa un joc la discreţia tricolorelor, Tunisia a reuşit un meci foarte bun atât în apărare, cât şi în atac. Surprinse de forţa nebănuită a tunisiencelor, româncele au fost fără replică până în a doua jumătate a reprizei secunde.
Chintoan (de la “U” Jolidon - n.red) şi Ada Nechita au dat însă semnalul de trezire, marcând de cinci ori consecutiv şi liniştind apele în tabăra României. Experienţa şi valoarea superioară a handbalistelor lui Radu Voina şi-au spus cuvântul spre finalul jocului, reuşind astfel să-şi adjudece victoria, la o direnţă de numai două goluri.
Marcatoare România: Fiera - 8, Nechita - 6, Chirilă - 5, Ardean-Elisei - 4, Brădeanu - 4, şi Chintoan – 3.
Pentru România urmează partida împotriva selecţionatei Cubei, luni, tot de la ora 19:00.
Citynews.ro
Foto: romaniainternational.com
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.