Cauta RSS Feed Schimba judetul

Dacia a pregatit primul SUV: Duster

Auto 30 Decembrie 2009 - 10:13 - Vizualizari: 4011
Dacia a pregatit primul SUV: Duster

Primele date oficiale cu primul 4X4 de la marca Dacia au fost facute publice, dar la vanzare va fi disponibil abia din primavara. Masina are dimensiuni compacte 4,31 m lungime, 1,82 latime, iar ADN-ul pentru off-road este preluat de la varul sau din grupul Renault -Nissan Qashqai, model de la care preia sistemul 4X4, dar nu si platforma.



La baza consolei centrale exista un comutator rotativ ce permite selectarea a trei moduri :
- AUTO –repartizarea cuplului fata/spate se face automat, in mod normal cuplul fiind pe fata, dar in conditii de pierdere a aderentei se poate transfera pana la 50% pe spate;
-LOCK- diferential central blocabil pentru aderenta scazuta si viteze mici;
-4X2 - masina merge doar cu doua roti motrice pentru economie de carburant.


Duster este disponibil si in versiunea exclusiv 4X2, pentru cei ce nu au neaparat nevoie de capacitati in teren accidentat, dar isi doresc o masina cu o pozitie de conducere inalta. Aptitudinile in off-road sunt sustinute si de garda la sol ce masoara 20 de cm, precum si de unghiurile de atac de 30 grade si de degajare 35 grade.

Dacia Duster va avea trei motorizari: doua diesel-uri si unul pe benzina. Cele doua dieseluri sunt cunoscute in grupul Renault 1.5 dCi fiind in doua trepte de putere - 85 si 105 CP. Emisiile de CO2 sunt de maxim 150 grame pe km pentru versiunea 4X4.


Propulsorul otto are cilindreea de 1,6 litri cu patru supape pe cilindru si 110 CP. Duster este un SUV suplu, cantarind doar 1.280 kg in versiunea cu tractiune integrala, ceea ce il avantajeaza la consum.

 

Dotarile de siguranta sunt : ABS, repartitor electronic al fortei de franare (EBV), asistenta la franarea de urgenta (AFU), airbag-uri frontale, airbag-uri laterale, pentru cap si torace.


Volumul portbagajului este generos ,fiind de 475 litri, dar poate fi extins la peste 1.600 litri prin rabatarea banchetei.

 

Robustetea, fiabilitatea si costurile de intretinere reduse il vor face cu siguranta preferatul romanilor si nu numai. Preturile sunt accesibile si pornesc de la 13.000 de euro versiunea 4X2 si cresc pana la 17.000 de euro in versiunea diesel 4X4.

 

citynews.ro
foto: daciaduster.com

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.