Cauta RSS Feed Schimba judetul

1.700 de scoli vizate de inchidere, cu mandat de la Basescu

Chestiunea zilei 08 Octombrie 2010 - 14:16 - Vizualizari: 3121
1.700 de scoli vizate de inchidere, cu mandat de la Basescu

VIDEO Sindicalistii din educatie sustin ca ministrul Daniel Funeriu pregateste noi lovituri cadrelor didactice din Romania. Potrivit liderilor de sindicat, oficialul de la Bucuresti a anuntat recent ca vrea sa inchida, incepand cu 1 septembrie 2011, 1.700 de scoli din intreaga tara, indiferent de ceea ce vor spune autoritatile locale. Anuntul a fost facut la intalnirea pe care sindicalistii din invatamant au avut-o cu reprezentantii ministerului in urma mitingului de marti, 5 octombrie.


“Revendicarile noastre s-au referit la legea educatiei nationale care se afla la comisia de invatamant a Senatului. Tin sa precizez ca FSLI nu este de acord cu asumarea acestei legi ci cu adoptarea ei in urma unor discutii cu usile deschise. Noi vom analiza aceasta lege in toate structurile noastre - locale, judetene si nationale. Sunt anumite articole care ne intereseaza atat ca profesori, cat si ca miscare sindicala, cat si din punctul de vedere al programei. Am avut si alte nemultumiri legate de legea salarizarii unitare, programele scolare si reforma in invatamant, disponibilizarile si blocarea posturilor, depolitizarea invatamantului, reducerea cu 25% a salariilor si fondul de salarii pentru 2011”
, a declarat secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Liviu Marian Pop.


El a precizat si faptul ca Funeriu nu este de accord cu cresterea grilei de salarizare in cazul dascalilor: “Din pacate ministrul educatiei nu sustine ca prin legea salarizarii unitare personalul din invatamant sa urce la 7. In actuala lege, pe o grila de la 1 la 12, personalul din educatie ajunge la maximum 4,4. Daca grila a crescut cu trei procente, de la 12 la 15, am considerat ca si in cazul nostru ar trebui sa creasca tot asa. Trist este ca ministrul sustine doar o marire pana la maxim 5,4”.


Funeriu le-a declarat sindicalistilor prezenti la negocieri ca intentioneaza sa inchida alte 1.700 de scoli si ca are mandate de la presedinte sa faca acest lucru.


“El a spus ca are, citez,  mandat de la presedintele Romaniei sa inchida alte 1.700 de scoli, indiferent de opozitia pe care o va avea din partea autoritatilor locale din teritoriu. Ma gandesc cu groaza ce se va intampla in urmatoarele etape (...) Nu stiu de unde are aceasta analiza domnul Basescu. A veni cu cifre dupa un calcul mathematic este aberant daca nu cunosti situatia din teritoriu”, a adaugat Pop.


Tania Purcaru

Foto © citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • Leo | 28 Nov 2010 | 12:21
    Cred ca nu este destul de evident ca ne scufundam ,,,ce mai trebuie sa sacrificam....daca este nevoie scoatem si copilasii in strada,analiza presedintelui este fantasmagorica si are rolul de a intimida cu aceasta miscare de scena asemanatoare ororilor.......a uitat cine la votat,,,,Domnule funeriu ai trecut de partea satanei? ai grija ca nu poti cistiga de unul singur...........