De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Denumita neoficial “Litoral”, strada Piezisa te duce cu gandul la mare in orice perioada a anului. Vinerea trecuta, seara, dupa cateva ore de povesti mai mult sau mai putin formale intre prieteni, intrebarea vine “fulgerator”: “Mergem la mare?”.
Raspunsurile au navalit instantaneu “Da. Da. Hai sa pornim”. Dupa un calcul rapid al cheltuielilor, am hotarat ca un buget de 200 de lei de persoana este suficient pana la intoarcerea de duminica. In 30 de minute eram cu bagajele in masina, urcand Calea Turzii.
“Rapid, sa ajungem cat mai devreme sa ne bucuram de soare”, spune amicul meu. Cu un cearseaf, slipul, doua tricouri si o periuta de dinti am pornit spre mare.
Drumul, in ciuda asteptarilor pesimiste, a fost foarte liber. Trafic intens, doar pe sens opus. Dupa cateva ore de condus prin ploaie la Brasov, in apropiere de Constanta soarele si-a facut aparitia impunator “aruncand” 28 de grade la ora 11:00, iar la radio canta Chirila - “Vara asta”. Doi dintre noi dormeau pe bancheta din spate, dar s-au trezit voiosi sa cantam cu totii un cover dupa “Vama Veche”. Ar fi fost gelos Tudor Chirila daca ne-ar fi auzit cu cata pasiune cantam toti pasagerii din masina.
Odata ajunsi la Costinesti, am inceput sa cautam cazare. Nicio surpriza, nimeni nu te cazeaza pentru o singura noapte, pentru ca au de unde alege dintre miile de tineri cu trolerul dupa ei. Asta e, mergem la baie si la o bere rece pe terasa. Aici surprize, foarte multi prieteni in aceeasi statiune cu noi. Ne intalnim, hotaram sa facem la ei un dus dupa scaldatul in mare si sa continuam distractia pe plaja. Cand ajungem unde erau ei cazati, vecinii ne anunta ca ei pleaca si ne lasa noua camera contra cost. Ne tocmim si iesim fericiti ca se poate orice, cu putin noroc.
Pe plaja, seara, nebunie. Litoralul era plin de tineri in cautare de distractie, de muzica si cluburi. Intr-o noapte de evadare pe litoralul romanesc, am adunat noi prietenii si o multime de amintiri frumoase. A doua zi, dupa cafeaua de dimineata si cumparaturile de suveniruri pentru cei care nu au venit am pornit spre Cluj. Drumul, neasteptat de liber, situatia s-a repetat: coloane pe sensul invers. Cu scurte opriri in locurile care ne-au atras privirea, am ajuns in 10 ore inapoi in Cluj cu bagajele pline de amintiri adunate de pe drumul dintre cele doua plaje: Piezisa si Costinesti. Am simtit inca o data ca Piezisa intr-adevar face minuni, daca esti inconjurat de oamenii potriviti.
Asa am evadat noi din Cluj.
Marian Chinciusan
Ioana Babos
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.