Manifest impotriva vorbirii despre femei

„Nu va plangeti mai ales de faptul ca uneori, mai ales in noptile fierbinti, cand le iubiti, ele se comporta ca niste regine, va poruncesc ca unor sclavi numibieni pentru ca ele sunt chiar zeite, care au ales sa ramana alaturi de noi mai demult, cand au desoperit ca suntem tonti, natangi si nu am avea cum sa supravietuim fara ele”

Mi-e frica sa vorbesc despre femei noaptea pentru ca s-ar putea sa ma ademeneasca in visul lor si sa ma ratacesc prin jungla lor de sentimente, emotii , rochii si tandrete iar dimineata sa nu mai gasesti iesirea . Nici ziua nu e bine  sa vorbesti despre femei, caci cuvantul poate atrage realitatea si te poti trezi imbratisand un copac pe strada sau rugandu-te la urma trecerii lor prin aer.

In general, poti folosi cuvintele doar pentru a le tine pe ele captive ca intr-o cusca, mai ales dupa ce au plecat de la tine. Dar ce spun eu, nu le poti tine captive in cuvinte, asta e una din iluziile noastre macho, daca incerci, in primul moment cand lasi cuvantul nesupravegheat, il gauresc (cu unghiile lor lungi, probabil) si pleaca, iar cand revii, gasesti cuvantul gol, ca o crisalida parasita de fluture.

Dar cel mai bine poti folosi cuvintele pe post de sticlute de parfum unde sa inchizi amintirea parfumului ei sau atigerea moale a pielii ei, sau altceva, de exemplu modul in care rad femeile , cu capul dat pe spate,  de parca si-ar lua zborul spre tarile calde.

Ma enerveaza sa vorbesc despre femei primavara pentru ca este o dovada pentru dusmani noastri ca suntem un popor vegetal (saru' mana, Doamna Ana Blandiana), nu pentru ca nu ne revoltam, asta nici nu e atat de grav, ci pentru semanam cu niste copaci care traiesc doar primnavara, in rest vegeteaza. Daca vorbim doar primavara despre femei este clar ca numai atunci ne urca seva din pamant spre crengi, iar daca ele ar afla asta ne-ar parasi sau ne-ar pune in insectar, cu fluturii care traiesc doar catecva zile. Daca ele s-ar prinde ca sunt vegetali cine stie ce ar face, sunt capabile de orice,  ar putea altoi pe trupula nostru rododendron sau mandragore.

Deci, prieteni, va propun urmatoarele lucruri menite sa elimine acest prost obicei de a ne trezi vorbind despre femei doar primavara:

In general nu vorbiti despre femei pentru, poate doar despre cele care s-au dus. Luati-le mai bune in brate, tinet-le de mana, imbratisati-le pana simtiti ca nu o sa va mai puteti dezlipi trupurile sau acoperiti-le ochii cu frunze verzi pentru ca sa nu gaseasca iesirea din spatiul vostru intim;

Lasati-i pe poeti sa vorbeasca despre ele,  ei, oricum, sunt rataciti si nu o sa mai revina vreodata pe pamantul nostru afectat de incalzire globala ireversibila. Poetii au tradat de mult, ele i-au pacalit ca sunt copii, ca sa adoarma cu capul pe sanul lor pietros, pe poeti i-au pus sa se transforme in printi cand noi suntem plecati, iar apoi, scandalos, i-au transformat in cersetori de iubire si culegatori de farmece trecatoare.

Nu faceti imprudenta sa vorbiti femeilor, mai ales primavara. In fond ce o sa le spuneti voi cand orice cuvint decoleaza de pe buzele lor spre voi este o declaratie de dragoste, care te paralizeaza ca si veninul sarpelui din Delta Nilului.

Dar mai ales nu va plangeti de comportamnentul lor sau de obiceiul lor de a pleca, din cand  undeva departe, cateaodata chiar dupa ce au facut dragoste cu noi. Nu va plangeti mai ales de faptul ca uneori, mai ales in noptile fierbinti, cand le iubiti, ele se comporta ca niste regine, va poruncesc ca unor sclavi numibieni pentru ca ele sunt chiar zeite, care au ales sa ramana alaturi de noi mai demult, cand au desoperit ca suntem tonti, natangi si nu am avea cum sa supravietuim fara ele.

In general, nu spuneti despre femei ca nu ne iubesc destul, pentru ca, sunt sigur, cu adevarat nefericiti sunt doar cei care nu pot iubi.

Vasile Sebastian Dancu