De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Primul fotoreporter de război din lume şi unul dintre puţinii fotografi care au realizat un fotoreportaj în timpul Războiului din Crimeea este comemorat la Cluj în cadrul Festivalului Naţional „Luna fotografiei în România”.
Salonul aniversar internaţional dedicat lui Carol Pop de Szathmari se deschide astăzi, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă, în cadrul unui eveniment la care va fi prezent şi Ministrul Culturii, Kelemen Hunor. 200 de lucrări realizate de către 94 de autori din 25 de ţări vor fi prezentate în expoziţie. Printre ţările participante se numără România, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Marea Britanie, Iran, Italia, Vietnam sau Japonia. Cu acest prilej vor fi înmânate 32 de premii şi distincţii incluzând Marele Trofeu “Carol Pop de Szathmári, 200”.
În sălile Muzeului de Artă nu se regăsesc lucrări ale reputatului fotograf clujean Carol Pop de Szathmari, ci doar lucrări participante la salonul aniversar dedicat personalităţii sale. Fotografii, litografii sau picturi ale artistului fotograf clujean, pot fi văzute în aceste zile în foaierul Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga”.
Carol Pop de Szathmari s-a născut la Cluj într-o familie de nobili originari din Satu Mare, la 11 ianuarie 1812. A urmat cursurile Colegiului Reformat din Cluj, iar paşii l-au purtat prin toate provinciile româneşti, Europa şi Asia.
În Bucureşti a deschis primul atelier de fotografie din ţară, fiind unul dintre cele mai moderne din Europa. Este considerat primul fotograf de război din lume, documentând de pe front Războiul Crimeii şi pe cel de Independenţă.
Carol Pop de Szathmari este un deschizător de drum în arta fotografică româneacă, atelierul său de fotografie fiind folosit de elevii săi până în timpul celui de-al doilea Război Mondial când a fost distrus de bombardamente.
Vernisajul salonului aniversar internaţional “Carol Pop de Szathmari, 200” este organizat de către Asociaţia ArtImage din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj şi Casa de Cultură a Municipiului Cluj, sub înaltul patronaj al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică şi al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Expoziţia va fi găzduită către Muzeul de Artă din Cluj în intervalul 12-30 ianuarie 2012.
Cristina Beligăr
Foto: www.citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.