De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Opera Naţională Română din Cluj-Napoca începe anul 2012 cu un spectacol extraordinar în regia artistică a lui Alexander Hausvater. Opera în patru acte „Nabucco ‘12” după muzica lui Giuseppe Verdi va putea fi văzută în data de 15 ianuarie 2012, de la ora 18.30, pe scena Operei Naţionale Române din Cluj.
Spectacolul eveniment al începutului de an va fi dirijat de Adrian Morar şi va oferi spectatorilor un exerciţiu al unei sensibilităţi duse înspre perfecţiune, în care Alexander Hausvater s-a depăşit pe sine. „Nabucco ‘12” este un spectacol pe muzica unui Giuseppe Verdi adus în actualitate.
„Tânăra generaţie trebuie să descopere şi să redescopere muzica de operă pentru că este o muzică a acţiunii, un produs al dramatismului, un produs al unui conflict, nu este ca un concert, sau canto cu oameni care cântă nemotivaţi. Eu sunt sigur că tinerii care ar descoperi Nabucco 12, pt că e făcut în 1912 vor reveni la Operă. Dar ei trebui să decidă, ei însuşi dacă este un fenomen care le place sau nu. Tinerii sunt invitaţi şi aş vrea să vină ca şi când ar veni la un concert rock.’n roll”, a declarat Alexander Hausvater, regizorul artistic al spectacolului, adăugând că este nevoie de o reformă a Operei atât din punct de vedere structural, cât şi din punct de vedere politic sau repertoric. „Operele din România au fost neglijate şi din punct de vedere fizic. Publicul trebuie să evolueze, să se schimbe şi el”, a mai spus regizorul canadian de origine română Alexander Hausvater, prezent în ultimele săptămâni la Cluj.
„Nabucco 12” este un spectacol de muzică, imagine şi cinematografie, o posibilitate pentru spectatori de a redescoperir muzica lui Giuseppe Verdi.
„Spectatorul trebuie să fie pregătit să vadă de fapt un film. Asta şi-a dorit maestrul, de-asta o să vedeţi că spectacolul este legat altfel decât de obicei, pauzele sunt altfel făcute şi derularea evenimentelor este făcută în baza unei poveşti de viaţă. Veţi vedea un Nabucco foarte diferit de cel vechi. Suntem actori cu voce nu doar cântăreţi. Abigaille, personajul meu, capătă foarte multe stări, sentimente, i se atribuie mişcări noi. ”, a povestit Madeleine Pascu, interpreta lui Abigaille, sclava crezută prima fiică a lui Nabucodonosor.
Anul 1842 marchează un moment decisiv pentru Giuseppe Verdi, opera Nabucodonosor fiind prima sa lucrare care a înregistrat un succes triumfal. Rolul Abigaille a fost interpretat atunci de faimoasa cântăreaţă Giuseppina Strepponi, care a devenit parenera de viaţă a compozitorului. „Muzica operei Nabucodonosor” şi a operei „Lombarzii la Prima Cruciadă” a devenit atât de populară înct corurile erau cântate în stradă asemenea unor cântece de libertate împotriva ocupaţei austriece.
În luna mai la Opera Naţională va avea loc prima ediţie a Festivalului de Operă, în cadrul căruia vor fi invitate Operele Naţionale din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara pentru a-şi prezenta cele mai valoroase spectacole.
„Eu cred că România ar avea nevoie de un Festival de Operă. Avem festival de film, festival de teatru, festival de jazz, festivalul berii şi aşa mai departe. Nu aveam un festival de operă. Şi va fi un prilej pentru a vedea unde se situează arta lirică din România. Ne dorim ca la ediţiile viitoare festivalul să se deschidă şi să avem şi invitaţi internaţionali.” a declarat Cristian Trifan, director general al Operei Naţionale Române.
Spectacolul „Nabucco 12” în regia lui Alexander Hausvater va fi interpretat în limba italiană.
Cristina Beligăr
Foto: www.citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.