Radu Ţuculescu şi „Femeile Insomniacului”

Editura Cartea Românească va lansa la Cluj-Napoca, în data de 23 februarie, noul volum al prozatorului Radu Ţuculescu, printr-un eveniment care va avea loc în librăria Book Corner. „Femeile Insomniacului”, publicată în peste 1.000 de exemplare, este o carte dedicată regretatului om de radio Tiberiu Iancu, dar şi un omagiu adus femeii şi singurătăţii.

Este întotdeauna optimist atunci când scrie o carte pentru că o construieşte doar atunci când are subiect şi pretext. A scris proză încă din clasa a IV-a, a înfiinţat prima trupă de pantomimă din România, a făcut cinci ani de vioară, iubeşte zona Maramureşului, şi Clujul este oraşul său de suflet, după Reghin. Om de radio şi de televiziune, Radu Ţuculescu este o personalitate culturală vizibilă care a scris, poate, unul dintre singurele romane despre singurătate, în plină prietenie.

Valoarea, în timp

Într-o ţară în care „confuzia de valori este groaznică”, aşa cum este definită piaţa cărţii din România de scriitorul Radu Ţuculescu, lansarea romanului „Femeile Insomniacului” este o nouă dovadă că o carte nu a fost scrisă doar din plăcerea de a scrie, ci pentru că unul dintre cei mai „muzicali” scriitori ai momentului a dispus de un subiect pe care l-a considerat demn de ficţionalizare. „Eu scriu cărţi când am subiect, scriu pentru că am de ce. Valoarea unui scriitor nu o dau nici criticii, nici cititorii şi nici numărul de exemplare vândute. Valoarea se vede în timp. Pe moment nimeni nu are nicio valoare. Orice produs care rezistă în timp, despre care peste zece ani încă se vorbeşte, acela are valoare”, crede Radu Ţuculescu, nemulţumit că în prezent, în România, fiecare publică ce vrea. În timp ce doar editurile mari fac selecţia, celelalte vor doar bani.

Show în Cluj

Romanul „Femeile Insomniacului” vizează anumite etape din viaţa jurnalistului şi comentatorului sportiv Tiberiu Iancu, atât în anii copilăriei şi adolescenţei, cât şi în postura bărbatului matur, care îşi petrece timpul între „restaurantul cu pretenţii şi crâşma banală” şi locuinţa sa corect aranjată şi mereu deschisă. „Restaurantul cu pretenţii şi crâşma banală” era acelaşi local, denumit Acvariu, unde îşi scria comentariile sportive, reportajele sau ştirile. Volumul nu reprezintă o biografie romanţată a omului de radio Tiberiu Iancu, ci prezintă, cu graţie, comportamentul „ascultător” pe care îl afişează personajul Septimius Ilarie, atât în rândul amicilor săi, cât şi în spaţiul sacru al locuinţei unde trupul său şi al cuceririlor sale „intră în rezonanţă”.

Reporter: Când aţi început scrierea romanului „Femeile Insomniacului”?

Radu Ţuculescu: Eram cu o bursă la Basel, în Elveţia, în luna aprilie a anului 1999. Eram de două luni singur acolo, năuceam scriind într-un atelier de pe malul Rinului, foarte frumos de altfel şi atunci am primit vestea că a murit Tibi (Tiberiu Iancu, n.red). Am băut o sticlă de votcă pe malul apei şi am fumat un pachet de Gaulloise. El fuma cam trei pachete şi obişnuia să bea rachiu. În Elveţia nu am găsit rachiu şi m-am mulţumit cu vodcă. De atunci m-am lăsat de fumat. Atunci am zis că trebuie să scriu. Între timp am scos alte romane la care lucram şi acum i-a venit rândul şi acestuia. Tiberiu Iancu a fost un ziarist extraordinar, a lucrat la Tribuna, la Făclia şi a fost secretar general la Radio Cluj până în 1985 când ne-a dat afară. Acum, odată cu apariţia cărţii, va fi un mic show în Cluj, îmi pare rău, pentru cei care se recunosc în paginile volumului. Până la urmă e literatură.

 Există o doză de muzicalitate şi în acest roman?

Am într-adevăr o frază muzicală, din moment ce sunt muzician, ceea ce este şi în avantajul meu. Într-o piesă muzicală bună şi valoroasă sunt întotdeauna două tonalităţi: una minoră şi una majoră. Trebuie tot timpul să fie un contrast, un contrapunct care să-l provoace pe cititor. Eu am învăţat din muzică ritmul, tonalitatea, contrapunctul, pe care le aplic şi în frază. Romanul „Degetele lui Marsias”  este scris intenţionat ca o simfonie. În cartea „Femeile insomniacului” blues-ul are o importanţă majoră pentru că este un dans şi un gen cu totul special.

Care este principala însuşire a personajului Timi?

Este un mare ascultător. De fapt Tiberiu avea o casă atât de curată, cu ordine, totul pus la punct. Era de o corectitudine extraordinară, nu l-am auzit înjurând, nu l-am auzit bârfind. De asta am vrut să scriu despre el. Faptul că încontinuu vroia să fie un anonim m-a enervat. Am zis lasă că te fac eu personaj! Doar zâmbea pe sub mustaţă, fără să iasă în evidenţă.

Ce v-a influenţat cel mai mult pe plan profesional?

La mine foarte mult a contat faptul că după ce am terminat facultatea nu m-am dus la Filarmonică, ci la radio, unde am fost chemat. Am cunoscut foarte multă lume, ceea ce este cel mai important pentru un scriitor. Un scriitor trebuie să scrie despre personaje, nu cum pică o frunză pe 20 de pagini. Mă interesează personaje, poveşti, întâmplările semnificative pentru ceea ce scriu în carte. Proza să fie proză. Să nu confundăm eseul cu proza. Când aud de proză eseistică nu mă interesează. Eu am învăţat de la marii prozatori ruşi. Ruşii şi latino-americanii îmi plac cel mai mult şi amestecul între realitatea foarte clară cu realitatea imaginară.

Cât timp din viaţă dedicaţi scrisului?

Mult timp dedic scrisului. Am fost obişnuit cu studiul la vioară. Chestia asta, să aştept inspiraţia, mi se pare o imbecilitate. Nu mă pun la masă pentru că trebuie neapărat să scriu un roman. Îl scriu după ce am subiectul. Că pe urmă se modifică, că apar alte personaje principale, că mă domină personajele. Subiectul trebuie să te motiveze. Trebuie să ai un pretext.

Unde v-ar plăcea să trăiţi dacă nu aţi trăi în România?

Pentru mine oraşul Basel, din Elveţia, este a doua patrie. Foarte mult timp dintr-un an aş sta între Basel şi Reghin, pentru că acolo, pe malul Rinului, am trăit extraordinar, am scris numeroase cărţi şi am tradus în jur de nouă volume. Singurătatea, în schimb, am simţit-o şi acolo. Sunt obsedat de mansarde, mai ales dacă acestea se află pe malul apei. Vedeam vapoarele, auzeam valurile, pescăruşii, totul în jur era linişte şi calm.

Cum vedeţi Clujul astăzi?

Clujul este al doilea meu oraş de suflet, după Reghin, unde vreau să mă şi întorc. Din clasa a IX-a sunt aici. Este în primul rând un oraş cultural şi fiindcă am norocul să mă pot pronunţa în mai multe domenii, pot să mărturisesc că Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca este unul dintre cele mai bune din Europa. Am declarat sus şi tare că iubesc toate actriţele de la Teatrul Maghiar. Teatrul Naţional a început să o ia şi el pe calea cea bună. Singurele piedici, din păcate, rămân cele financiare.

De cât timp sunteţi scriitor?

Proză am scris de când mă ştiu. Am scris primul roman în clasa a IV-a. L-am intitulat „Aventurile vasului Elba” şi avea mai multe capitole. Era scris cu nişte greşeli de ortografie înfiorătoare. Cu piraţi, vampiri, desene. Atunci eram obsedat de călătorii şi tot timpul visam să călătoresc la Polul Nord.

Tradus în şase ţări

Născut în 1949, la Târgu-Mureş, crescut la Reghin, într-un mediu multicultural unde se vorbeau trei limbi, Radu Ţuculescu este prozator, dramaturg, publicist şi traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima”, secţia vioară. Dintre romanele publicate: „Degetele lui Marsias” (1985), „Umbra penei de gâscă” (1991), „Povestirile mamei bătrâne” (2006), „Stalin cu sapa-nainte” (2009). A publicat volume de proză scurtă şi două volume de teatru. A fost distins cu Premiul Cartea Anului (1995, 2009), Premiul „Radu Enescu” (2002) şi cu alte premii pentru proză şi traduceri. Este tradus în Ungaria, Rusia, Austria, Cehia, Elveţia, Franţa. În prezent este realizator la TVR Cluj şi organizează deja, de cinci ani, în luna octombrie, Festivalul Internaţional Multicultural “Ars Maris” care se desfăşoară la Reghin. Scriitorul îi citeşte cu interes scriitoricesc pe prozatorii ruşi şi reciteşte chiar în prezent poveştile Şeherezadei. Cea mai mare bucurie pentru Radu Ţuculescu este atunci când cititorii îl sună din diferite colţuri de lume pentru a-i spune că volumele sale sunt foarte greu de lăsat din mână.

„Femeile Insomniacului”, editura CR, 2012

Cu o copertă realizată de Carmen Doreal şi cu un titlu comercial, dar grăitor, romanul este constituit în două părţi, care urmăresc evoluţia personajului Septimius Ilarie din copilărie până la maturitate pe o scară a raporturilor sexuale pe care le are cu femeile din viaţa lui. Primele experienţe erotice, întâlnirea cu lumea „aventuroasă şi parfumată” a celor „O mie şi una de nopţi” şi viaţa de liceean a lui Timi din capitolul „Debuturi” fac cunoştinţă cititorului cu un personaj căruia viaţa până în acel moment i-a oferit o explozie de senzaţii.

Capitolul următor, „Acvariul”, prezintă o lume „umedă” şi „mocirloasă” în care dezordinea din viaţa personajelor şi a societăţii se confundă cu „ordinea” şi „permanenţa” din viaţa lui Septimius –Timi. Fraza muzicală şi ritmicitatea textului construiesc şi de această dată un roman provocator, un dans lent, care îi confirmă scriitorului Radu Ţuculescu valoarea pe scena literară actuală. Cartea poate fi citită ca un roman al singurătăţii în plină prietenie. Volumul se găseşte în librării sau pe site-ul editurii Polirom la preţul de 22, 95 lei, precum şi în format electronic – ebook – la preţul de 14, 95 lei.

Cristina Beligăr

Foto: Dan Bodea