De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca prezintă în acest început de an, în Sala mare, opt spectacole, dintre care două dintre cele mai iubite piese ale stagiunii 2011-2012: “Insula”, spectacol-concert de Ada Milea şi “Machiavelli-Arta terorii”, în regia lui Răzvan Mureşan.
Astfel, seria de spectacole programate pentru luna ianuarie pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca începe în Noul An, în data de zece, cu “Bolnavul Închipuit” de Moliere, în regia Sandei Manu. Joi, 12 ianuarie, spectatorii o pot vedea pe Miriam Cuibus în piesa “Un Cuplu Ciudat”, iar marţi, 17 ianuarie, pe scena Naţionalului clujean va fi jucată premiera lunii decembrie, “Machiavelli-Arta Terorii”.
În 19 ianuarie este programat “La răscruce de vânturi”, fiind urmat sâmbătă, 21 ianuarie, de “Visul unei nopţi de vară”, după William Shakespeare. Duminică 22 ianuarie spectatorii pot revedea “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, luna ianuarie fiind încheiată sâmbătă, 28 ianuarie, de “Florenţa sunt eu”, respectiv de “Insula”, în ziua de 31 ianuarie.
Tot la Teatrul Naţional, de data aceasta în studio Euphorion, vor putea fi văzute, începând de miercuri, 18 ianuarie, “Asasinarea Marchizului de Sade”, “Conul Leonida faţă cu Reacţiunea”, “Zenobia”, “Sărută-mă”, “Psihoză 4:48” şi “Nu trageţi sunt deja moartă”.
Cristina Beligăr
Foto: Nicu Cherciu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.