De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Prezent la Cluj-Napoca in cadrul campaniei “In educatie tu faci legea de nota 10 (zece)”, reprezentantul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Gheorghe Felea, a tinut sa-si perieze seful. Astfel, acesta a dat de inteles ca ministrul Daniel Funeriu se aseamana cu Spiru Haret.
“Putini stiu ca azi, 23 martie, se implinesc 123 de ani de la votul pentru Legea invatamantului secundar si superior elaborata de Spiru Haret. Si atunci au fost discutii si dezbateri aprinse pe aceasta tema”, a declarat Felea. Acesta a mai tinut sa precizeze, inainte de debutul dezbaterii, ca se va discuta despre aplicarea prevederilor Legii Educatiei Nationale si nu despre legea propriu-zisa, deoarece “unde-i lege nu-i tocmeala”.
In urma cu 123 de ani, in 1888, a fost votata Legea invatamantului secundar si superior, prin care se instituie invatamantul secundar de opt clase in doua cicluri, inferior si superior, cu trei sectii, moderna, reala si clasica, gimnazii si scoli normale, organizandu-se mai temeinic invatamntul superior.
Spiru Haret, care a trait intre 1851 si 1912, a fost matematician, astronom, pedagog si este considerat reformator al invatamantului romanesc. A fost, de asemenea, Ministrul Cultelor si Instructiunii Publice.
Mai multi profesori clujeni s-au intalnit azi, incepand cu ora 15.00, la Scoala Internationala Cluj pentru o serie de dezbateri si pentru a discuta metodologia de aplicare a Legii Educatiei.
Bogdan Buburuz
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.