Cauta RSS Feed Schimba judetul

Mate-info nu mai e la modă printre elevii de a VIII-a

Din licee 13 Decembrie 2011 - 11:40 - Vizualizari: 1227
Mate-info nu mai e la modă printre elevii de a VIII-a

Majoritatea elevilor clujeni care vor termina clasa a VIII-a anul viitor se orientează, în continuare, spre liceele teoretice, însă faţă de anii trecuţi tot mai mulţi elevi vor să urmeze filiera tehnologică. Dacă în urmă cu trei-patru ani mai toţi doreau să fie informaticieni, anul acesta elevii merg la profilul ştiinţele naturii. 

În ultima lună, peste 4.000 de elevi clujeni au completat la un chestionar cu privire la şcoala  şi profilul pe care vor să le urmeze după ce termină clasa a VIII-a. Procentele sunt asemănătoare faţă de anii trecuţi, însă principala diferenţă e că a scăzut decalajul între filiera teoretică şi cea tehnologică. 55% dintre elevi vor să urmeze, în continuare, un liceu pe filieră teoretică, în timp ce 31% îşi doresc să meargă la un liceu tehnologic, iar 14% la unul vocaţional.

În ceea ce priveşte profilul, la matematică-informatică vor să meargă 28% dintre elevi, în timp ce ştiinţele naturii îi atrag pe 33% dintre aceştia. Asta cel puţin în ceea ce-i priveşte pe elevii de clasa a VIII-a din mediul urban. 

Marinela Marc, inspector şcolar general adjunct, spune că părinţii şi elevii şi-au dat seama că este de ajuns pentru cei din urmă să aibă cunoştinţe de baza în utilizarea calculatorului şi, dacă nu sunt chiar pasionaţi de domeniu, nu are sens să le aglomereze programul cu mai multe ore de programare. 

În cazul elevilor din mediul rural, lucrurile sunt şi mai clare. Doar 18% dintre elevii care vor să urmeze un liceu cu profil teoretic se îndreaptă spre profilul matematică-informatică. În acelaşi timp, 42% dintre aceştia îşi doresc să înveţe ştiinţele naturii. 

Difernţa dintre mediul urban şi cel rural este vizibilă şi în cazul filierei. Dacă elevii clujeni de clasa a VIII-a de la oraş vor să urmeze în proporţie de 61% filiera teoretică, în mediul rural numai 38% au bifat această opţiune în chestionar. Lucrurile stau complet diferit în cazul filierei tehnologice. Aproape un sfert dintre elevii de la oraş vor să urmeze această filieră, în timp ce mai bine de jumătate dintre elevii din mediul rural îşi doresc să urmeze un liceu tehnologic.

Vor la liceu

Majoritatea elevilor clujeni de clasa a VIII-a vor să meargă la liceu, indiferent că sunt de la oraş sau din mediul rural. În primul caz, procentul elevilor care îşi doresc continuarea studiilor după terminarea clasei a VIII-a este de 94%, în timp ce 83% dintre elevii din mediul rural au aceleaşi planuri. Cu toate acestea, inspectorul şcolar judeţean adjunct Marinela Marc spune că mai mulţi elevi de la ţară vor renunţa la continuarea studiilor, astfel că procentul de 16% de elevi nehotărâţi ar putea creşte.

La chestionarul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională au răspuns 4.408 elevi de clasa a VIII-a din tot judeţul Cluj, număr care reprezenită 89% totalul elevilor de această vârstă. Din mediul urban au răspuns întrebărilor din chestionar un număr de 3.145 de elevi, reprezentând 93% din total, în timp ce în mediul rural au fost chestionaţi 1.263 de elevi, adică 82% din total. 

Chestionarul a fost aplicat de psihologii şcolari şi diriginţii elevilor, iar datele sunt folosite pentru planul de şcolarizare pentru anul şcolar viitor. 

„Datele vor fi corelate şi cu cele furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj şi de agenţii economici care analizează tendinţele de pe piaţa muncii”, a conchis Marinela Marc.

Bogdan Buburuz

Foto: citynews.ro


Taguri: elevi, liceu, optiuni
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.