De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
In anul scolar trecut peste 120 de elevi clujeni au renuntat la scoala. Statisticile la nivel national arata ca unul din trei copii nu termina nici macar clasa a IV-a, insa liceenii se afla in fruntea listei in ceea ce priveste abandonul scolar.
Cei mai multi dintre elevii care decid sa abandoneze scoala o fac din cauza lipsei banilor. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj, in anul scolar 2010-2011, 122 de copii au renuntat la cursuri, majoritatea fiind liceeni.
„In statistici fugureaza 122 de elevi, dar cifra este relativa. Colegii au fost in inspectii prin toate scolile din judet si profesorii de acolo au avut de completat niste chestionare, dar stiti cum e, unii zic ca sunt doar absenti cateva zile si nu-i trec la abandon, altii mai uita sa treaca, altii nu vor. Liceul e perioada critica in general”, explica consilierul George Florian din cadrul compartimentului de informatizare al ISJ Cluj.
Acesta a mai precizat ca numarul real al abandonurilor s-a mentinut cam la acelasi nivel cu anii trecuti, chiar daca in statistici se observa o scadere. „Si anii trecuti tot cam atatea abandonuri au fost. In anul scolar 2009-2010 au fost 206, dar nu se poate tine o evidenta la fel de clara ca a absentelor”, a spus consilierul.
Munca inainte de toate
Desi Ministerul Educatiei a pus tot mai mult accent pe campaniile de prevenire a abandonului scolar, reprezentantii ISJ spun ca acestea sunt greu de pus in practica. Asta in special in zonele rurale, unde munca pe camp inca e considerata mai importanta decat scoala.
„Anul acesta unul dintre obiectivele principale este reducerea abandonului. In fiecare luna trebuie raportate cifrele la nivelul fiecarei scoli, dar acest lucru e aproape imposibil. Nu se stie foarte clar cand e abandon sau cand sunt doar absente. In mediul rural sunt copii care nu vin o luna-doua la scoala si apoi, cand da frigul incep sa frecventeze orele. Cand ii intrebi unde au fost pana acum, raspund ca pe camp, la munca”, a adaugat Florian.
Incep, dar nu termina
Paradoxal, in statistici, mediul urban figureaza cu mai multi elevi care renunta la studii. Acest lucru se explica insa prin faptul ca multi copii din mediul rural vin sa invete la oras, iar apoi isi dau seama ca nu se pot sustine financiar.
„E destul de mare numarul elevilor din mediul urban care renunta la studii, insa este posibil ca cei mai multi dintre acestia sa provina, de fapt, din mediul rural. Asa se explica si varsta de liceu care predomina in cazurile de abandon. Apoi trebuie luat in calcul si faptul ca tot mai multi pleaca din tara, fie singuri, sa munceasca, fie impreuna cu familia”, explica consilierul ISJ.
Un studiu efectuat de Institutul de Stiinte ale Educatiei pe 670 de copii din cinci scoli din tara arata ca un elev din trei nu mai ajunge sa termine clasa a IV-a, Romania aflandu-se printre primele cinci tari din Europa in clasamentul abandonului scolar. Judetele cu cea mai mare rata a abandonului sunt Brasov, Calarasi, Mehedinti, Covasna si Vrancea, in timp ce in Cluj numarul acestora a scazut usor fata de anii trecuti.
Nici in ceea ce priveste renuntarea la studii in cazul tinerilor cu varste intre 18 si 24 de ani situatia nu este mai buna. Astfel, 16,6% dintre acesti tineri nu-si continua studiile, majoritatea preferand sa lucreze ca muncitori necalificati sau zilieri.
La sfarsitului anului trecut, in Romania numarul copiilor saraci a crescut la 350.000, iar rata abandonului scolar s-a triplat.
Cristina Mihaila (Servus_Cluj)
Foto: Servus_Cluj
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.