De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Odata cu modificarea legislatiei privind afisajul cursului valutar de la casele de schimb, inspectorii OPC si-au rarit controalele. Asta dupa o perioada in care au controlat intens si au dat zeci de amenzi. "Deocamdata am rarit controalele pentru ca au intrat in legalitate, iar sesizarile s-au rarit, insa daca vom avea iar reclamatii, bineinteles ca vom intensifica iar controalele", a spus Mircea Radu, director al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului.
Cea mai noua reglementare a ANPC in ceea ce priveste casele de schimb valutar este aceea de a instala langa ghiseu dispozitive audio-video, deoarece la nivel national exista plangeri din partea consumatorilor ca operatorii de la ghiseu ii informeaza gresit asupra cursului. "La Cluj nu s-au inregistrat astfel de probleme. Pana acum am avut doar plangeri in care se reclama ca banii consumatorilor au fost schimbati la un alt curs decat cel trecut pe panou", a mai adaugat Mircea Radu. Acesta a completat ca instalarea unor aparate audio-video ar fi benefica, mai ales ca vine la sugestia comisariatelor regionale pentru protectia consumatorului.
Ancuta Stavar
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.