Cauta RSS Feed Schimba judetul

Clujenii cer plata cu cardul in parcarea din Cipariu

Din oras 29 Ianuarie 2011 - 11:33 - Vizualizari: 906
Clujenii cer plata cu cardul in parcarea din Cipariu

Soferii clujeni isi doresc sa poata sa plateasca taxa de parcare pentru locurile din Piata Cipariu si cu cardul bancar, aceasta optiune fiind deja implementata pentru parcometrele din centrul orasului. 

“Sunt de parere ca in parcarea din Piata Cipariu lipseste modalitatea de plata cu cardul”, spune Sabin Potinteu. Se pare, insa, ca acest lucru nu este inca posibil deoarece reglementarile europene cer introducerea PIN-ului pentru fiecare tranzactie, lucru care inca nu se poate face.

“Modalitatea de plata cu cardul este intarziata datorita reglementarilor referitoare la siguranta tranzactiilor bancare cu cardul la nivel european (plata cu card bancar cu CIP), normative la care trebuie sa ne aliniem si noi, respectiv introducerea cardului bancar cu CIP si impunerea obligativitatii tastarii codului PIN pentru orice tranzactie bancara de acest tip. In acest sens, primaria a solicitat deja firmei producatoare a echipamentului identificarea unei solutii de implementare a acestei modalitati de plata”, au explicat reprezentantii Primariei Cluj-Napoca.

Mii de amenzi pentru parcarea ilegala

Centrul orasului se poate compara cu o adevarata jungla in momentul in care vine vorba despre locurile de parcare. In medie, pe luna, agentii Politiei Locale dau 4.320 de amenzi soferilor care parcheaza neregulamentar sau nu isi cumpara tichet in zona centrala. La aceste sanctiuni se adauga si cele 150 de masini ridicate, in medie, in fiecare luna de cei de la RADP.
In total, in centrul orasului sunt disponibile 3.159 de parcaje cu plata orara.

Alexandra Groza
Foto: citynews.ro

Taguri: parcare, cipariu, plata, card
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.