De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Copiii de şase ani vor merge din septembrie în clasa pregătitoare, şi nu direct în clasa I. Şcolile din Cluj-Napoca trebuie să se pregătească pentru înfiinţarea unei noi clase, însă sindicaliştii spun că le va fi greu să le ofere copiilor condiţiile optime.
Potrivit noii legi a învăţământului clasa pregătitoare este parte a ciclului primar şi se organizează la şcoală. Cadrele didactice care vor preda aici vor fi învăţătorii. În această clasă vor fi înscrişi copiii care au împlinit sau vor împlini până la sfârşitul anului calendaristic şase ani.
“Urmează să apară calendarul Ministerului Educaţiei, probabil undeva la începutul lunii februarie şi atunci se va stabili când se vor face înscrierile. La sondajul pe care l-am făcut în şcolile din Cluj-Napoca am aflat că nu sunt probleme de spaţiu vizavi de organizarea acestor clase pregătitoare”, a declarat Marinela Marc, inspector şcolar general adjunct.
Materia care trebuie predată în aceste clase pregătitoare este încă în curs de elaborare. Şcolile trebuie să asigure condiţii aparte pentru noii elevi. De exemplu, clasele trebuie să fie dotate cu mobilier ergonomic, special pentru vârsta copiilor. „Unele dintre şcoli vor reuşi, în mare, să facă faţă. Încă mai sunt nişte lucruri importante care ar fi trebuit să fie puse la punct înainte ca aceasta clasă pregătitoare să vină la şcoală”, a precizat Mioara Demian de la Sindicatul Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj.
Odată cu înfiinţarea noilor clase pregătitoare, din septembrie va fi nevoie şi de mai multe cadre didactice care să predea şi acestor elevi. Numărul de învăţători care urmează să fie angajaţi în şcoli va fi stabilit în funcţie de numprul de cereri de înscriere venite din partea părinţilor.
Bogdan Buburuz
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.