De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Odată cu accentuarea crizei economice, tot mai multe maşini sechestrate au ajuns să fie vândute la licitaţie publică. Maşini care costă în târgurile auto câteva mii de euro, pot fi cumpărate acum la jumătate de preţ.
Legea prevede că bunurile oricărei persoane sau firme cu datorii la stat pot să fie sechestrate. Drept urmare, autovehiculele ajung să fie vândute la licitaţie publică.
"E vorba despre un autovehicul Hyundai, al cărui preţ de pornire a fost 12.000 lei fara TVA şi care s-a adjudecat la 17.000 lei fara TVA, datorită faptului că au fost mai mulţi ofertanţi. Un alt exemplu este un autoturism Volkswagen care a pornit de la 9.300 de lei preţ fără TVA şi conform codului de procedură fiscală s-a valorificat la a treia licitaţie, când preţul a fost scăzut cu 50%. Acesta avea o vechime destul de ridicată", a declarat Cristian Jude, director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.
Potrivit legii, dacă maşina nu e vândută la prima licitaţie, preţul acesteia scade cu un sfert. "La a treia licitaţie se poate ajunge şi la 50%. Este o procedură prevazută în ordonanţa 92/2003 cu modificări şi completări utlerioare", mai arată directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Cei interesaţi să cumpere maşini pe această cale, trebuie să plătească o taxă de 10% din valoarea autovehiculului. Ei îşi vor recupera însă aceşti bani, dacă se prezintă la licitaţie.
Tudor Răvoiu
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.