Cauta RSS Feed Schimba judetul

Dezbatere pe tema tratatului ACTA, organizată de USL

Din oras 16 Februarie 2012 - 15:11 - Vizualizari: 389
Dezbatere pe tema tratatului ACTA, organizată de USL

USL va organiza la Cluj-Napoca o dezbatere publică care vizează controversatul tratat ACTA, semnat de România alături de alte 21 de state europene în ianuarie 2012. Marius Nicoară, senator PNL  a anunțat că dezbatarea va avea loc săptămâna viitoare

"Subiectul ACTA mi-a atras atenția odată cu creșterea valului de proteste în mediul digital și extinderea lor la nivel stradal. De asemenea, am primit o serie de scrisori de protest la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții, al carei președinte sunt. Vreau prin acest demers să mediez o relație normală și firească între autoritățile semnatare din partea statului și cetățenii afectați, repet, în mod direct de prevederile lui", a precizat  Nicoară în cadrul conferinței de presă de astăzi. La dezbatere a fost invitat și Sergiu Biriș, fondatorul platformei online trilulilu.ro. 

Horea Uioreanu, deputat PNL și-a anunțat la rândul său sprijinul în organizarea acestei dezbateri, printr-o propunere care urmărește mai multe puncte. „Cerem Guvernului României să suspende la rândul lui Tratatul ACTA, să prezinte publicului larg conținutul acestuia, să efectueze dezbaterea publică a acestui document, să ceară reformularea lui în așa fel încât să existe un echilibru între valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală și protejarea libertății de exprimare, a secretului corespondenței, a vieții private și dacă modificarea lui în stadiul actual al calendarului de aprobare nu este posibilă, să ceară europarlamentarilor români să-l respingă”, se mai arată în propunerea înaintată de deputatul Horea Uioreanu. 

Dezbaterea a fost programată pentru miercuri, 22 februarie, începând cu ora 16 la Sala Europa a Casei de Cultură a Studenților.

 

Ramona Costea

Foto citynews.ro 

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.