FOTO: Munca la înălțime, pasiune și risc

A venit la Cluj acum patru ani pentru a studia la facultate. Oraşul studenţiei, însă, i-a oferit şi multe alte posibilităţi care i-au permis să îşi dezvolte din hobby o afacere.

Adrian Rus este din Luduş, iar escaladările l-au atras mereu. Pasiunea sa pentru alpinism şi dorinţa de a avea un venit stabil, în perioada studiilor la Cluj, l-au determinat să se angajeze la o firmă de alpinism utilitar. „Am acceptat această provocare. După o perioadă, însă, au apărut neînţelegeri cu cei de la conducere şi mi-am propus să îmi creez singur o afacere în acest domeniu. Am vorbit cu câţiva prieteni şi aşa ne-am pus firma pe picioare. Suntem abia la început, dar ne merge bine”, a împărtăşit Adrian.

L-am însoţit pe Adrian şi pe alţi doi colegi de-ai lui într-o escaladă a unei clădiri pentru a afla cât este de dificil să realizezi o lucrare la înălţime. „Nu este foarte greu, mai ales dacă ai o anumită experienţă în domeniu”, susţin băieţii. Odată ajunşi pe acoperişul blocului, tinerii studiază împrejurimile, stabilesc de unde să prindă corzile şi încep să îşi instaleze echipamentul. „Pe lângă cele două tipuri de corzi pe care le folosim noi, obligatorie este casca şi griliul, dispozitivul cu care coborâm”, explică tinerii. „De asemenea, este indicat ca pe acea porţiune de coardă care intră în contact direct cu colţul clădirii să fie aplicat un cauciuc de protecţie. Acest lucru va împiedica ruperea corzii prin forţa de frecare”, menţionează Sorin, amicul de breaslă al lui Adrian.

După un sfert de oră, Sorin şi Adrian încep să coboare de pe acoperiş la nivelul solului. Imediat după ce alpiniştii se aruncă în gol, o pocnitură ciudată se face auzită la una dintre corzi. „Este absolut normal, doar s-a întins, nu se va întâmpla nimic”, ne lininişteşte Ioan-Tudor. Tot de la el aflăm că, de obicei, pe corzi trebuie să lucreze minim două persoane, astfel încât dacă una dintre ele suferă un accident, cealaltă să poată interveni. O a treia persoană, cum este Tudor, are rolul de coordonator şi de ajutor care le oferă, celor suspendaţi în aer, toate materialele necesare.

În timp ce „duetul căţărător” coboară, la fiecare etaj oamenii îşi întorc privirea întrebătoare spre geam. Odată ajuns cu picioarele pe pământ, Adrian zâmbeşte. „Am avut tot felul de cazuri, unele persoane sunt drăguţe, altele, din motiv că nu au fost anunţate de către asociaţiile de proprietari, sau din motive personale ne adresează tot felul de cuvinte nepotrivite. Din fericire, nu am avut incidente de genul celui care s-a petrecut recent, când un bătrân i-a tăiat coarda unui alpinist aflat la etajul patru”. Tânărul îşi aminteşte şi acum emoţiile şi shock-ul pe care l-a suferit la prima intervenţie, atunci când colegii l-au „botezat” cu o sperietură groaznică lăsându-i coarda să alunece o jumătate de metru în gol.

Alpiniştii utilitari se expun zilnic unui risc major. Potrivit acestora, iarna nu este cu mult mai complicat să lucrezi în acest domeniu, însă, frigul le dă bătăi de cap atât prin faptul că le pot îngheţa corzile şi asta împiedică libera coborâre, cât şi prin faptul că pot exista alunecări de zăpadă sau gheaţă. Spre marea uimire a alpiniştilor, foarte puţini sunt cei care apelează la serviciile lor pe timp de iarnă, în ciuda amenzilor care se aplică pentru ţurţurii şi zăpada ce riscă să cadă şi să accidenteze trecătorii. 

Mihaela Ursan

Foto: citynews.ro