De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
De la numarul 36 inspre capat, strada Batozei din cartierul Manastur este doar un drum de pamant cu gropi imense si stalpi de iluminat din lemn subrezit. Oamenii de aici spun ca parca stau pe strada nimanui, nici taximetristii nu gasesc adresa.
“Partea din dreapta, de la intersectia cu Grigore Alexandrescu, a fost reabilitata in urma cu doi ani. Ne-am bucurat foarte mult, eram siguri ca se va face si portiunea din partea stanga, ca doar nu e greu sa treci strada. Insa nu s-a facut nimic. Nicio reparatie de pe vremea lui Ceausescu, iar iluminatul cred ca e din anii ’40. Cand ploua este dezastru, nici macar cu tractorul nu poti circula pe acolo”, ne-a spus Septimiu Toader, locatar al zonei.
Aleea de aproximativ 50 de metri este folosita zilnic de cateva sute de masini, care vin la gradinita din apropiere. Un alt locatar, chiar de la numarul 36, spune ca a facut reparatii la drum pe cheltuiala proprie de cateva ori, dar aceste interventii nu tin foarte mult.
“Cand ploua se aduna toata apa aici si se inunda si aleea asta de langa bloc. Cand a facut Ceausescu blocul au facut alee pana aici in fata curtii si de aici incolo nimic, pana astazi”, ne-a spus barbatul.
Oamenii suspecteaza ca strada lor ar figura in evidentele municipalitatii ca fiind reabilitata in intregime, avand in vedere ca figura in programul 100 de strazi reabilitate, chiar daca a fost modernizata doar partial. Reprezentantii Primariei spun, insa, ca vor moderniza si partea aceasta a strazii in cursul acestui an.
“Strada Batozei, de la nr. 36 pana in capat, este cuprinsa in programele noastre de modernizare din acest an, lucrari ce vor fi corelate cu extinderea sistemului de iluminat public in aceasta zona si cu lucrarile de pe strazile Ciobanului si Ravasului”, au declarat reprezentantii Primariei.
Elza Almasi
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.