De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Membrii sindicatului Projust, la care este afiliat si sindicatul PAJ Cluj, organizatie ce incadreaza personalul auxiliar din justitie (arhivari, grefieri etc.) au inceput strangerea de semnaturi pentru declansarea grevei generale, conform Legii 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca.
Acestia sunt nemultumiti ca, desi au castigat anumite sporuri salariale in instanta, Ministerul Justitiei refuza de cateva luni sa distribuie banii. Referendumul care a fost inceput si in instantele clujene saptamana trecuta vine dupa ce incepand cu 13 aprilie grefierii si arhivarii din intreaga tara au organizat proteste spontane si au suspendat toate sedintele de judecata pe parcursul a doua ore.
„Pana acum a semnat aproape tot personalul de la Judecatoria Cluj, de la Tribunalul Cluj si urmeaza sa mai primim de la Tribunalul Comercial si Curtea de Apel. Desigur, declansarea protestelor depinde si de rezultatul intalnirii de astazi”, a declarat pentru citynews.ro Maria Olaru, liderul PAJ Cluj. Aceasta s-a referit la discutia anuntata pentru astazi, la ora 14, intre premierul Emil Boc, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, si cel al Finantelor, Gheorghe Pogea.
Tudor Ravoiu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.