De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Cetatenii din cartierul Manastur, dar si din zonele Grigorescu si Zorilor, vor avea mai putin de asteptat pana la interventia Politiei Comunitare. Directia din cadrul Primariei pregateste amenajarea unui post in cartierul Manastur, in pasajul situat vis-a-vis de magazinul Billa.
“Ne-am deplasat la fata locului si am constatat ca pentru acel spatiu exista un contract de inchiriere de prin anii ’90, incheiat cu un cetatean de care nu mai dam. L-am somat in scris si i-am dat termen ca pana luni sa elibereze locatia. Acolo mai are mobilier. Nu stim ce a functionat acolo. Daca nu va respecta termenul, noi vom evacua spatiul, care e oricum ocupat abuziv, si vom depune lucrurile intr-un depozit al Primariei”, a explicat directorul Politiei Comunitare, Minodora Fritea.
La fata locului s-au deplasat si reprezentantii Serviciului reabilitare imobile si unitati de invatamant, care au facut o evaluare a starii amplasamentului si a investitiilor necesare. Conducerea Politiei Comunitare spera ca interventiile de amenajare sa se incheie cat de repede. La postul din cartierul Manastur va exista un dispecerat si un inspector de cartier. “Suntem foarte fericiti, pentru ca asa vom putea sa intervenim mult mai usor si mai repede, inclusiv in zone ca Grigorescu si Zorilor”, a adaugat Minodora Fritea. Pe viitor, Politia Comunitara intentioneaza sa amenajeze un astfel de post si in cartierul Marasti, care sa acopere cartierele Someseni si Gheorgheni.
Cu aceasta ocazie, pasajul va fi reabilitat, iar lucrarile de acest gen se pot extinde si in alte pasaje din oras, potrivit declaratiilor primarului Sorin Apostu.
Alexandra Pacurar
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.