Cauta RSS Feed Schimba judetul

Maşina în care a murit un om, abandonată de luni de zile

Din oras 08 Februarie 2012 - 15:23 - Vizualizari: 617
Maşina în care a murit un om, abandonată de luni de zile

 

Peste o sută de maşini zac în prezent abandonate pe străzile Clujului. Autorităţile locale au emis somaţii pentru ridicarea acestora, iar între timp oamenii străzii şi-au făcut adăpost în aceste autovehicule. 

Numai anul trecut, reprezentanţii Primăriei clujene au emis peste 600 de somaţii pentru ridicarea maşinilor abandonate. O mare parte dintre acestea au fost luate de proprietarii lor, 20 au fost ridicate de către autorităţi, dar multe au rămas în continuare abandonate. Aşa este şi cazul unui autoturism părăsit în toamna anului trecut pe strada Emil Racoviţă. 

Maşina a fost părăsită după ce a fost implicată într-un accident rutier, iar proprietarul ei nu s-a mai sinchisit să o mute de acolo, fiind lăsată chiar pe trotuar. Pietonii care trec prin zonă sunt obligaţi să intre pe partea carosabilă pentru a o depăşi.

Chiar săptămâna trecută, un om al străzii a murit îngheţat de frig în această maşină, în care încerca să se adăpostească de ger. "Maşina abandonată de pe strada Emil Racoviţă se află în evidenţele Poliţiei Locale Cluj-Napoca. O somaţie a fost postată în geamul acesteia în aşa fel încât proprietarul să o verifice de pe domeniul public, acest lucru însă nu s-a întâmplat", a explicat Mirela Ogruţan, reprezentant al Primăriei Cluj-Napoca. În cazul în care, somaţi, proprietarii nu-şi ridică maşinile abandonate, acestea vor fi preluate de Regia Autonomă a Domeniului Public. 

 

Tudor Răvoiu

Foto: citynews.ro

 

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.