De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Cu toate că municipalitatea clujeană a dat 50 de amenzi şi 1.200 de somaţii pentru trotuarele necurăţate de gheaţă, în unele zone ale oraşului problemele nu au dispărut.
Sutele de somaţii emise de primărie nu par să-i sperie pe clujenii care nu şi-au curăţat zăpada din faţa locuinţei, care între timp s-a transformat în gheaţă. În fiecare an, aceeaşi problemă este sesizată de pietonii care riscă să-şi rupă picioarele la o simplă plimbare prin oraş. „În Gheorgheni, pe Septimiu Albini, e un fel de mozaic. La o casă-i curăţat, la două nu. Trebuie să facem slalom printre porţiunile curăţate şi cele necurăţate. Acum e şi greu să mai spargă gheaţa, că e bocnă, dar ar putea măcar să arunce cu sare sau ceva antiderapant. Oare ei nu-şi rup picioarele când ies?”, se întreabă o clujeancă.
Amenzile nu-i consolează pe clujeni
Chiar dacă nu a mai nins de câteva zile, situaţia este cu atât mai gravă, cu cât porţiunile rămase necurăţate sunt acum adevărate capcane pentru echilibristică. Municipalitatea a aplicat deja câteva amenzi şi susţine că va continua controalele.
„Situaţia la zi arată că au fost aplicate 50 de amenzi şi au fost emise 1.200 de somaţii. Dacă mai sunt zone cu probleme cetăţenii ne pot sesiza acest lucru şi mergem în control”, a precizat Andrada Rarău, reprezentant al Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei. O altă problemă sesizată de clujeni este şi cea a ţurţurilor de gheaţă, care au rămas intacţi în multe dintre cazuri. „Uitaţi-vă la majoritatea clădirilor că nu i-a dat nimeni jos. Dacă pică unu' dintr-ăla îţi sparge capul”, a spus un trecător. Pentru asta, primăria a dat o singură amendă de la începutul perioadei de frig. „A fost săptămâna trecută un astfel de caz, a fost dată o amendă pentru neîngrijirea corespunzătoare a streaşinilor”, a adăugat Andrada Rarău.
Responsabilitatea clujenilor
În conformitate cu hotărârea de consiliu local 191/2009, amenda pentru trotuarele necurăţate de zăpadă sau gheaţă este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au subliniat că persoanele fizice, juridice şi asociaţiile de proprietari au obligaţia să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele şi aleile aflate în imediata apropiere a imobilelor pe care le deţin sau în care îşi desfăşoară activitatea. Majoritatea sancţiunilor s-au aplicat în zona centrală a municipiului, motiv pentru care clujenii care locuiesc în cartierele oraşului spun că unele străzi au scăpat de vigilenţa poliţiştilor locali, care nu i-au tras la răspundere pe vecinii lor mai leneşi.
Cristina Mihăilă
Foto: Dan Bodea
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.