De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Intentia presedintelui Consiliului Judetean Cluj (CJC) de a aloca fonduri pentru sustinerea presei locale este considerata de patronii de media ca o actiune benefica.
"Eu am sustinut de mai mult timp ca nu e nevoie ca statul sa subventioneze presa in mod direct, pentru ca, oricare ar fi criteriile stabilite, vor exista discutii. Pe de alta parte, presa trebuie sa se dezvolte normal, ca orice afacere. Daca institutiile publice vor sa sustina presa, o pot face sustinand cursurile de profesionalizare si formare a tinerilor jurnalisti, eventual prin sustinerea salariilor timp de un sau doi, in cazul ziarstilor debutanti, sau prin organizarea si finantarea unor programe de formare profesionala. Asta ar ajuta presa pe termen lung si nu ar insemna acoperirea unor gauri de moment", sustine Mihai Gotiu, redactor sef al saptamanalului "Clujeanul".
Cat priveste criteriile dupa care fondurile ar trebui alocate fiecarei publicatii, Gotiu crede ca nu ar putea fi gasite unele inatacabile, fie ca e vorba de audienta sau tiraj. "Nu cred ca s-ar putea stabili nici subventionarea doar a presei quality, pentru ca atunci ar incepe discutii interminabile despre ce inseamna asta, unde incepe si unde se termina. Cred ca o masura benefica pentru presa scrisa, cel putin, ar fi ca domnul Tise sa se intalneasca cu colegul sau, domnul Apostu, si sa discute problema chioschiurilor de ziare din zona centrala, care au cam disparut. Or, in conditiile in care 40% din vanzarile de presa scrisa se realizau in centru si acum pe Eroilor nu exista nici un chiosc pentru ca nimeni nu indrazneste sa plateasca chiriile enorme, cred ca subventionarea acestor chioscuri ar fi benefica pentru toti. In acelasi timp, s-ar putea instala terminale in locurile publice pentru ca lumea sa aiba acces si la presa on line", a mai adaugat Gotiu.
Rares Bogdan, senior editor al cotidianului ZIUA de CLUJ, considera initativa presedintelui CJC drept laudabila. "Din punctul meu de vedere este un semn ca ne inscriem si noi pe coordonate europene. Subventiile de la stat nu trebuie sa vina doar in perioada de criza, statul francez, de exemplu, acorda anual subventii presei centrale, iar autoritatile locale procedeaza la fel in cazul presei locale. Presedintele Sarkozy a suplimentat bugetul destinat presei cu 500 de milioane de euro, iar in Italia, Coriere della sera a luat anul trecut 26 de milioane de euro drept subventie", a declarat Bogdan.
El a mai adaugat faptul ca la fel se procedeaza si in Marea Britanie sau Danemarca. Criteriile dupa care ar urma sa fie impartiti banii, desi dificil, nu sunt imposibil de stabilit. "S-ar putea tine seama de auditarea BRAT, audienta masurata de trafic.ro sau SATI pentru presa on line, facturile emise de tipografii, in cazul presei scrise, sau o cercetare sociologica, intocmita de un institut serios care sa stabileasca notrietatea si audienta mass-media locala", a precizat Rares Bogdan. El este convins ca toate aceste criterii pot conta la stabilirea sumelor alocate diferitelor trusturi si crede ca nimeni nu va lua acesti bani ca mita. "In 2007, ZIUA de CLUJ a fost cel mai critic ziar la adresa Primariei, desi atunci am castigat licitatia pentru toate anunturile de licitatie si angajare ale acestei institutii", a mai spus jurnalistul clujean.
La randul sau, redactorul sef al cotidianului Monitorul de Cluj, Paul Niculescu, considera ca e normal ca presa sa mediatizeze actiunile CJC contra cost. "Daca e vorba de asa ceva si de o sustinere nediscriminatorie a presei, este o initiativa laudabila, pentru ca presa trebuie sa informeze cat mai corect si complet cetatenii asupra modului in care sunt chletuiti banii publici. Problema de stabilit ramane cea a criteriilor de alocare a fondurilor, criterii care sa fie acceptate atat de patronii media, cat si de conducerea CJC", a declarat Niculescu. El spera ca, in urma discutiilor care vor avea loc, vor fi gasite si acceptate criterii cat mai obiective.
Director al statiei locale a postului Realitatea TV, Lucian Danciu spera ca acesti bani nu vor fi considerati drept pomana. "Proiectele in derulare si cele de perspectiva au sau trebuie sa aiba bugete de publicitate, de promovare. Personal, sper sa nu se tina seama de pretul cel mai mic, sa conteze anvergura televiziunii, numarul de telespectatori carora se adreseaza si asa sa se stabileasca fondurile pentru fiecare organ media. Poate ar trebui sa se faca distinctie intre presa scrisa, on line si audio-video, si apoi sa se imparta pentru fiecare institutie, in functie de criterii clare", considera Danciu. El nu vede aceasta finantare ca un ajutor pentru firmele media cu probleme financiare.
"O initiativa laudabila si pozitiva a domnului presedinte, dar nu vad cu ce sunt mai indreptatit eu sa primesc bani publici comparativ cu micul intreprinzator din colt, care este, si el, afectat de criza?", se intreaba Ion Novacescu, directorul saptamanalului "Cetateanul Clujean".
Liviu Alexa, directorul societatii care editeaza Citynews.ro, are si el o parere interesanta despre acest anunt. “Gestul lui Alin Tise este unul in regula. In Franta, sindicatele si presa primesc bani de la stat. E bine ca macar unui lider din administratie ii pasa de situatia presei locale. Despre criterii as prefera sa nu vorbesc, chiar nu vreau sa supar pe nimeni, fiindca e vorba de orgolii mari vizavi de acest subiect. Eu nu sunt un fan al contractelor cu statul, m-as simti stingherit sa accept bani astfel si, va zic, nu fac pe interesantul.
Sa vedem ce se va intampla pana la urma. Sunt atatea organe de presa in Cluj, incat greu ii va fi domnului Tise sa le multumeasca pe toate. Asa cum ma cunosc, s-ar putea sa ma abtin de la acceptarea acestei maini intinse decat sa ma bag in tot felul de discutii”, a declarat Liviu Alexa, editorul Citynews.ro.
Cornelia Trif
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.