De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Ziua Mondiala a Familiei a fost aniversata astazi la Cluj de catre Centrul de Studiere a Populatiei. La discutia cu tema “Reprezentari familiale intergenerationale” au participat circa 20 de persoane, printre care cupluri de tineri casatoriti, sau care doar coabiteaza, studenti, dar si doua cupluri in varsta, casatoriti de peste 50 de ani.
Cele doua cupluri de varstnici au vorbit despre vietile lor, despre cum s-au cunoscut si cum au reusit sa supravietuiasca impreuna.
“In trecut, neamurile iti faceau cunostinta cu sotul” a spus una din doamne, care si-a amintit ca sotul ei a vizitat-o doar de trei ori inainte de a se casatori. Spre deosebire de ei, copiii lor si-au gasit singuri jumatatile. “Pe atunci nu era primarie, doar consiliu popular, iar cei bogati se casatoreau intre ei” a mai adaugat ea.
La intrebarea “Ce zestre ati avut?” ea a raspuns: “Zestre mi-a dat mama ce-am avut pe mine” si a mai povestit cum, dupa o saptamana de lucru la o gradina a castigat bani pentru “un rand de haine”.
Invitatii au discutat si despre acordul parintilor in ceea ce priveste casatoria. Doamna Vali a povestit cum mama ei s-a impotrivit casatoriei, deoarece sotul ei mai fusese casatorit inainte, si ca aceasta a inchis-o in camara, dar ea tot nu s-a razgandit.
Tot ei au vorbit si despre cele mai importante valori in supravietuirea unei relatii, (dragostea, increderea, respectul reciproc si rabdarea) si despre cat de mult se muncea in trecut: “Tineam cate 30 de porci pe an, aici in Someseni. Le e mai usor la tineri acum”
Roxana Parje
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.