Cauta RSS Feed Schimba judetul

Primaria isi insuseste un teren “parasit” de 200.000 de euro

Din oras 30 Iunie 2011 - 16:51 - Vizualizari: 1451
Primaria isi insuseste un teren “parasit” de 200.000 de euro

Municipalitatea este pe punctul de a finaliza demersurile pentru insusirea unui teren situat pe strada Fagului, evaluat la aproape 827.000 de lei, adica in jur de 200.000 de euro. Parcela a fost “abandonata” de proprietarii sai acum aproape 70 de ani, in al Doilea Razboi Mondial.

Consiliul Local (CL) va discuta maine adoptarea unei hotarari prin care se propune “includerea in domeniul public al municipiului Cluj-Napoca al imobilului situat in municipiul Cluj-Napoca pe strada Fagului f.n. in suprafata de 7.100 mp (…) in baza Sentintei civile nr. 10600/1993, prin care se constata calitatea de bun parasit a imobilului, in vederea inscrierii in cartea funciara a dreptului de proprietate al municipiului Cluj-Napoca”. Imobilul ar urma sa se intabuleze in favoarea municipiului in administrarea CL, cu o valoare de inventar de aproape 827.000 de lei, adica in jur de 200.000 de euro.

Potrivit datelor din referatul anexat proiectului, terenul in discutie este un “bun parasit” de proprietari cu ocazia “evenimentelor de razboi din toamna anului 1944 mutandu-si domiciliul intr-un loc necunoscut”. Potrivit legislatiei in vigoare “toate averile vacante si fara stapani, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori, sau ale caror mosteniri sunt lepadate, sunt ale domeniului public”.

In aceeasi sedinta, la punctul urmator, consilierii vor vota si includerea terenului din domeniul public in domeniul privat al muncipiului.

Alexandra Pacurar
Foto: citynews.ro  

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.