Cauta RSS Feed Schimba judetul

Primaria se apuca de treaba in Borhanci

Din oras 10 Noiembrie 2009 - 17:21 - Vizualizari: 2349
Primaria se apuca de treaba in Borhanci

Primarul Sorin Apostu a anuntat astazi in plenul Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca lipsa unui raspuns din partea dezvoltatorilor imobiliari Polus Real Estate la invitatia Primariei pentru o discutie referitoare la proiectul Cartierul Tineretului. "Dansii au cerut aceasta intalnire. Pe data de 5 noiembrie am stabilit o intalnire cu Polus Real Estate, dar nu s-a prezentat nimeni. Prin urmare, contractul va continua sa isi produca in continuare efectele si asteptam ca pe data de 1 decembrie 2010 sa ne fie predate locuintele sociale. Sunt anumite conditii in caietul de sarcini, cum ar fi aceasta, care nu pot fi negociate", a precizat Apostu.

 

Amintim ca, potrivit intelegerii contractuale intre cei doi parteneri, CL Cluj-Napoca (ce a pus la dispozitie terenul) si Polus Real Estate, acestia din urma sunt obligati sa predea 384 de locuinte sociale catre municipalitate la 1 decembrie anul viitor.

 

Mai mult, CL a ramas si fara reprezentant in acest proiect, intrucat Andrei Haas, cel care detinea aceasta functie, si-a dat demisia acum cateva luni. "Nu am numit pe nimeni pentru ca nu functioneaza nimic acolo", a subliniat Apostu atunci cand pesedistul Gheorghe Vuscan a cerut o informare cu privire la acest subiect.

 

In schimb, edilul este multumit in ceea ce priveste dezvoltarea Cartierului Lomb impreuna cu societatea Impact Developer and Contractor. "Dansii si-au indeplinit partea contractuala pana acum. Au realiza Planul Urbanistic Zonal, au demarat organizarea de santier, se fac asfaltarile la drumurile principale. Noi sa ne onoram promisiunile ca institutie. Contractul pentru Lomb are prevederi mai avantajoase. Vom obtine 33% din suprafata totala de teren cu toate retelele de utilitati racordate si 72 de locuinte sociale", a completat edilul-sef al muncipiului.

 

In aceasi zi de 5 noiembrie, a fost programata si o intalnire si Societatea pentru Dezvoltarea de Locuinte Casarom (societatea cu care Primaria a semnat un contract in 1999 pentru realizarea unui cartier de 1.000 de locuinte in zona Borhanci), dar nici reprezentantii acesteia nu s-au prezentat. "Ne-au dat in judecata, au atacat in contecios ultima decizie a noastra de a rezilia contractul semnat cu ei. Firma figura ca inactiva, dar se pare ca s-a activat rapid si a atacat in contencios in ultima zi cand avea dreptul legal de a o face", a declarat Apostu.

 

Edilul a mentionat ca societatea Casarom prefera sa comunice cu Primaria prin intermediul mass-media. "Ne spun ca renunta la proces daca ii invitam la discutie. Avem documentele care demonstreaza ca i-am invitat. Tin blocat de circa zece ani un teren al nostru si noi nu putem rezolva drumurile in Borhanci. Contractul are zece articole, din care 11 sunt impotriva CL. Am luat o decizie. Anul viitor sa ne apucam de treaba, sa introducem retelele de apa, canal si sa asfaltam strazile", a completat primarul.

 

Consilierul local al PNL Steluta Cataniciu a solicitat aplicarea unui tratament egal in toate aceste cazuri. "De ce nu ii tratam pe toti in mod egal? Am avut un contract de concesiune si pentru terenul de pe Calea Dorobantilor, la numarul 90 (concesiune catre societatea Transilvania Constructii - n. red.) care ne-a incurcat 12 ani si niciodata nu ne-am pus intrebarea daca sa reziliem sau nu. Pentru unii suntem mai mult decat intransigenti. Chiar daca in acest caz s-a achitat din concesiune, suma era modica, dar presupun ca a contat ca era vorba de un apropiat al PDL-ului", a declarat Cataniciu.

 

Sorin Apostu a insistat ca in cazul Transilvania Constructii motivul care a impiedicat rezilierea a fost achitarea redeventei.

 

Alexandra Pacurar


Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • 10 Nov 2009 | 22:18
    cu alta palarie.In loc de ANL facem locuinte sociale ca e pe bani publici.Ca e campanie electorala...F bine ,sa ajutam nevoiasii...dar din pacate o sa fie soarta idem ANL : smecherii dau 6000 ron ,iau aprtamentul dupa 5-6 ani il cumpara la pret de inventar ...adica 10.000 euro....si toata lumea fericita :))