Cauta RSS Feed Schimba judetul

SOCANT: Incidente fara precedent la finalul meciului

Din oras 16 Martie 2008 - 18:03 - Vizualizari: 4449
SOCANT: Incidente fara precedent la finalul meciului

Un angajat al fortelor de ordine, de la compania Scutul Negru, a lovit un tanar cu picioarele, in timp ce acesta iesea din incinta stadionului. Incidentul a fost vazut de cativa ziaristi care au sarit in apararea tanarului.
Angajatul de la Scutul Negru a fost la un pas de a fi linsat de catre suporterii care ieseau din stadion. Ziaristii s-au strans in jurul individului si i-au cerut minute in sir sa se legitimeze, insa acesta nu a schitat niciun gest, chemandu-si in ajutor colegii.
In aceste momente, furia suporterilor s-a indreptat si asupra colegilor acestuia, fortele de ordine parasind in fuga incinta.
Mai multi colegi de-ai individului bruscheaza in acest moment ziaristii, fiind lovit colegul nostru de la Citynews.ro, Gelu Radu, precum si Alin Sutea, redactorul Ziua de Cluj.
Vom reveni cu amanunte si imagini socante.

UPDATE: Luptele s-au mutat in fata stadionului. Cativa membri mai tuciurii ai fortelor de ordine lovind mai multi suporteri. Unul dintre acestia a fost scos din mainile acestora de catre jandarmi. "Stateam afara, langa stadion, cand cei de la Scutul Negru au inceput sa dea in mine. Noroc cu cei de la Jandarmi ca m-au scos din mainile lor", a declarat suporterul batut.

UPDATE 2: Colegul nostru, Alin Sutea, redactor la ZIUA de Cluj, are un ochi vanat, in urma loviturii primite de la asa-zisii gardieni. Unul dintre sefii celor de la Scutul Negru a organizat un soi de conferinta de presa ad-hoc.

UPDATE 3: De fata sunt si oficiali ai clubului - ofiterul de presa Ionut Rusu incearca sa calmeze spiritele. Oficialii de la Scutul Negru se plimba pe stadion incoltiti de ziaristi, in cautarea propriilor angajati, cei care ne-au agresat colegii.

UPDATE 4: In acest moment se incearca identificarea batausilor pe baza imaginilor furnizate Jandarmeriei de catre Citynews.ro

UPDATE 5: Jurnalistul Alin Sutea, lovit de mai multe ori de catre unul dintre angajatii de la Scutul Negru, povesteste: "Eram in mijlocul multimii, incercand sa aflu de ce l-a lovit pe acel tanar. M-a lovit de mai multe ori!", a declarat redactorul Ziua de Cluj.

Ziaristii cer insistent reprezentanilor Jandameriei sa fie identificati batausii. In zona vestiarelor s-au strans circa 40 de ziaristi si cam tot atatia angajati de la firma de paza Scutul Negru, precum si cativa reprezentanti ai Jandarmeriei. A aparut si o masina de la sectia 4 de Politie, care insa se multumeste sa observe incidentele fara sa intervina.

PS: Citynews.ro cere scuze cititorilor pentru inadvertenta din prima relatare. Din cauza emotiilor si a scandalului creat, reporterul Citynews.ro a informat redactia ca victima ar fi fost un copil. Este insa vorba de un tanar de 28 de ani, potrivit prietenilor acestuia.

Iulian HABA

 

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.