Cauta RSS Feed Schimba judetul

Sutea: "M-am trezit cu o palma peste fata"

Din oras 16 Martie 2008 - 22:06 - Vizualizari: 1752
Sutea: "M-am trezit cu o palma peste fata"

Ziaristul Alin Sutea, agresat de catre oamenii firmei de paza care asigura ordinea in incinta stadionului “Ion Moina”, a depus plangere in aceasta seara impotriva “Scutul Negru”.

El a declarat ca spera ca organele de cercetare sa ia masurile necesare pentru ca lucrurile sa nu degenereze la celelalte meciuri in defavoarea suporterilor si a ziaristilor.
“Am incercat sa merg spre zona mixta, la iesirea dinspe vestiare, insa poarta de acces a fost blocata de un cordon de oamane de la firma de paza. Le-am prezentat acreditarea si legitimatia de presa, dar au refuzat sa ma lase sa trec. Impreuna cu mine erau si alti colegi de presa care erau cu legitimatiile ridicate si au fost injurati si imbranciti”, a declarat Alin Sutea, seful departamentului sport al cotidianului Ziua de Cluj.

“Au inceput sa se impinga in noi si am incercat sa le explicam ca nu au nici un motiv sa blocheze accesul spre zona mixta. Peste cateva secunde m-am trezit cu o palma peste fata”, a explicat in continuare jurnalistul.

El le-a multumit ziaristilor care au pus organelor de cercetare la dispozitie fotografii si filmari cu momentul incidentului. ”Am depus o plangere la Politie impotriva firmei de paza si sper ca autoritatile sa ia masurile care se impun. Din pacate ceea ce s-a intamplat astazi ar putea degenera daca nu se vor aplica sanctiuni si alti ziaristi sa fie agresati”, a mai spus Sutea.

Madalina Mocanu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.